x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prima zi a votării în străinătate la alegerile parlamentare a început în Europa

Prima zi a votării în străinătate la alegerile parlamentare a început în Europa

05 Dec 2020   •   09:50
Prima zi a votării în străinătate la alegerile parlamentare a început în Europa

Prima zi a votării în străinătate la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din 5 și 6 decembrie 2020 a început în toate secțiile organizate în Europa, prin deschiderea la ora 9.00, ora României, a secțiilor de votare organizate în vestul continentului.

La ora 9.00 - ora României - votul este în desfășurare în 695 secții de votare, din Asia, Europa și Africa (Noua Zeelandă, Australia, Republica Coreea, Japonia, China, Filipine, Malaezia, Indonezia, Singapore, Vietnam, Kazahstan, India, Sri Lanka, Pakistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Afganistan, Armenia, Azerbaidjan, Emiratele Arabe Unite, Georgia, Sultanatul Oman, Iran, Arabia Saudită, Belarus, Etiopia, Irak, Kenya, Kuweit, Qatar, Federaţia Rusă, Turcia, Africa de Sud, Bulgaria, Cipru, Egipt, Estonia, Finlanda, Republica Elenă, Iordania, Israel, Liban, Lituania, Letonia, Republica Moldova, Palestina, Siria, Sudan, Ucraina, Zimbabwe, Albania, Algeria, Angola, Austria, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Republica Cehă, Croația, Danemarca, Elveția, Franța, Germania, Italia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Regatul Maroc, Muntenegru, Norvegia, Olanda, Polonia, Serbia, Slovenia, Slovacia, Spania, Suedia, Tunisia, Ungaria, Irlanda, Islanda, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Senegal).

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate pot vota la alegerile parlamentare din anul 2020 la oricare dintre cele 748 de secții organizate în străinătate, sâmbătă, 5 decembrie și duminică, 6 decembrie 2020.

Secțiile de votare sunt deschise între orele 7.00 și 21.00 (ore locale), cu posibilitatea prelungirii votării până cel mult la ora 23.59 în cazurile în care mai există alegători care la ora 21.00 se află la sediul secției de votare sau se află la rând în afara sediului secției de votare, pentru a intra în localul de vot.

De asemenea, MAE recomandă alegătorilor români din străinătate care doresc să își exercite dreptul de vot la secție utilizarea ambelor zile, 5 și 6 decembrie, pentru a vota, inclusiv pentru a evita posibilele aglomerări.

Totodată, MAE recomandă insistent respectarea măsurilor de protecție sanitară aplicabile la secțiile de votare din străinătate și a măsurilor adoptate de autoritățile din statul de domiciliu/reședință în contextul pandemiei de COVID-19, inclusiv în contextul deplasării către/dinspre secția de votare. Măsurile care trebuie respectate de către alegători în timpul desfășurării votului la secțiile de votare din străinătate sunt: purtarea măștii de protecție în așa fel încât să acopere și nasul și gura; dezinfectarea mâinilor la intrarea și la ieșirea în localul de vot; păstrarea unei distanțe de cel puțin 1 metru față de ceilalți alegători și membrii secției de votare, inclusiv în timp ce se așteaptă la rând pentru a se intra în secția de votare; evitarea, la prezentarea actelor de identitate, preluarea ștampilei și a buletinelor de vot, manipularea acestora fără dezinfectarea mâinilor în prealabil; evitarea contactului direct cu ceilalți participanți la procesul electoral.

La secțiile de votare organizate în străinătate pot vota cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate.

Astfel, cetățenii români cu domiciliul în străinătate pot vota pe baza unuia din următoarele acte: pașaportul simplu, cu menționarea țării de domiciliu, pașaportul simplu temporar, cu menționarea țării de domiciliu, pașaportul simplu electronic, cu menționarea țării de domiciliu.

Cetățenii români cu reședința în străinătate își pot exercita dreptul de vot la secțiile din străinătate cu un document de identitate românesc (cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic, pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic, pașaportul simplu temporar), însoțit de un document emis de autoritățile statului de reședință prin care se dovedește dreptul legal de ședere în străinătate pe o perioadă mai mare de 90 de zile.

Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate își pot exercita dreptul de vot chiar dacă actele de identitate românești enumerate mai sus au expirat în perioada 1 martie - 6 decembrie 2020. De asemenea, dacă documentele doveditoare ale reședinței în străinătate emise de autoritățile străine au expirat în perioada 1 martie - 6 decembrie 2020, acestea sunt considerate valabile pentru exercitarea dreptului de vot.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: prima zi de vot in europa