x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primele sportivilor calificați la JO de la Paris, dublate de Guvern

Primele sportivilor calificați la JO de la Paris, dublate de Guvern

de Redacția Jurnalul    |    29 Dec 2023   •   21:45
Primele sportivilor calificați la JO de la Paris, dublate de Guvern

Guvernul a decis vineri dublarea primelor pentru sportivii care se califică la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.

„În această perspectivă, pentru a susține performanța la cel mai înalt nivel, Guvernul a decis dublarea premiilor pentru sportivii calificați la JO de la Paris”, a anunțat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Executivului.

Conform acestuia, până în prezent s-au calificat la diverse discipline olimpice 60 de sportivi români și există șanse reale să mai avem în delegația României de la Paris încă aproximativ 25.

„De exemplu, pentru locul I, pentru cineva care s-a calificat la un campionat mondial, la un sport olimpic, prima se va majora la 84.000 de lei, cea de seniori”, a explicat Constantin, care a spus că primele au fost propuse de Autoritatea Națională pentru Sport.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: prime jo guvern