x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Procurorul general trimite la Parlament şi MJ cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării Elenei Udrea

Procurorul general trimite la Parlament şi MJ cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării Elenei Udrea

20 Oct 2015   •   17:27
Procurorul general trimite la Parlament şi MJ cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării Elenei Udrea
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Procurorul general Tiberiu Niţu a solicitat preşedintelui Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de deputatul Elena Udrea, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, trafic de influenţă, instigare la abuz în serviciu, efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, spălare de bani şi fals în declaraţii de avere (cu referire la declaraţiile de avere din intervalul 2009 - 2012), în perioada în care avea calitatea de membru al Guvernului României.

Totodată, Tiberiu Niţu a transmis ministrului Justiţiei cererea DNA însoţită de referatul cauzei, în baza cărora să solicite preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului Elena Udrea.

Procurorii DNA au constatat că, în vara anului 2010, în calitate de ministru al Dezvoltării şi de persoană cu funcţie de conducere în cadrul unui partid politic, având influenţă asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei şi ai SC Hidroelectrica SA, Elena Udrea a pretins de la un om de afaceri, prin intermediar, suma de 5 milioane USD, pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, în continuare, a contractului bilateral de vânzare-cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA.

"Pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei şi a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, la începutul anului 2012, a primit de la acelaşi om de afaceri, prin intermediar, suma de 3.800.000 USD şi o creanţă de 900.000 de euro pe care una din firmele controlate de omul de afaceri o deţinea ca urmare a unui împrumut garantat cu pachetul de 90% din acţiunile la o societate comercială cu activitate în mass-media. În anul 2011, pentru a ascunde beneficiarul real al creanţei de 900.000 de euro, primită cu titlu gratuit de la omul de afaceri, îi solicitase unei persoane să încheie un contract de novaţie cu schimbare de creditor pe o firmă a respectivei persoane", se arată într-un comunicat DNA.

Sursa citată subliniază că, ulterior, pentru a ascunde că este beneficiarul real al pachetului de acţiuni la societatea cu activitate în mass-media, Elena Udrea i-a solicitat unei alte persoane să încheie actele aferente tranzacţiei în numele său şi să efectueze plăţile aferente prin creditarea firmei. Anchetatorii susţin că astfel a fost disimulată provenienţa sumei de circa 700.000 de euro, aferentă plăţilor efectuate pentru societatea mass-media şi ascunzând astfel că este adevăratul proprietar la creanţei ce a făcut obiectul novaţiei cu firma omului de afaceri de la care a primit creanţa.

Potrivit unor surse judiciare, în dosar ar fi implicaţi şi Radu Budeanu, fostul patron al Cancan, Dan Andronic, patronul Evenimentului Zilei şi Bogdan Buzoianu, fondatorul Energy Holding. AGERPRES

×