x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A început pelerinajul la racla cu moaștele Sf. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. Programul și măsurile speciale pentru cel mai mare pelerinaj creștin ortodox

A început pelerinajul la racla cu moaștele Sf. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. Programul și măsurile speciale pentru cel mai mare pelerinaj creștin ortodox

de Redacția Jurnalul    |    23 Oct 2023   •   20:54
A început pelerinajul la racla cu moaștele Sf. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. Programul și măsurile speciale pentru cel mai mare pelerinaj creștin ortodox
Sursa foto: Basilica.ro

Programul și măsurile speciale pentru pelerinajul Sfântul Dimitrie cel Nou 2023, cel mai mare pelerinaj creștin ortodox.

Pelerinajul la Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, a început sâmbătă dimineață când raclele cu cinstitele moaște au fost scoase spre închinare. 

Pelerinii se pot închina în baldachinul din curtea Catedralei Patriarhale la cinstitele moaște ale Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie.

Procesiunea „Calea Sfinților” va avea loc marți de la ora 12:00 când vor fi aduse Icoana Maicii Domnului „Panaghia Soumela” și Mâna dreaptă a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.

Programul pelerinajului de Sfântul Dimitrie cel Nou 2023

Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, este prăznuită cu mare fast în Capitală, în fiecare an. Patriarhia Română organizează cel mai mare pelerinaj de peste an, iar oamenii vin să se închine la racla cu sfintele moaște ale Cuviosului Dimitrie.

Însă pe lângă moaștele Sf. Dumitru, Biserica Ortodoxă mai aduce spre închinare și alte moaște sau icoane făcătoare de minuni.

În acest an, Patriarhia Română aduce din Grecia, Icoana Maicii Domnului (Panaghia Soumela), dar și un fragment din moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, care este prăznuit pe 26 octombrie 2023, cu o zi înainte de cinstirea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.

Pelerinii din Capitală, dar și cei veniți din alte colțuri ale țării se vor putea închina la relicvele sfinte până pe 29 octombrie 2023, zi și noapte, după următorul program:

  • Marți, 24 octombrie 2023, începând cu ora 12.00, va avea loc procesiunea Calea Sfinţilor cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin și Elena, ale Sfântului Ierarh Nectarie, după cum urmează:

– prima coloană va pleca de la Catedrala Patriarhală cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și ale Sfântului Ierarh Nectarie, pe traseul: Catedrala Patriarhală – Str. Patriarhiei – Bdul. Regina Maria – baza Dealului Patriarhiei (Piața Unirii);

– a doua coloană va pleca de la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon” -Nou cu moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, pe traseul: Str. Bibescu Vodă, baza Dealului Patriarhiei (Piața Unirii).

– ambele coloane se vor întâlni, la baza Dealului Patriarhiei, cu delegaţia din Grecia purtând Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Panagia Soumela şi racla cu moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, şi vor urca, în procesiune, spre Catedrala Patriarhală.

  • La ora 13.00, la Catedrala Patriarhală, va avea loc primirea Sfintelor Moaște de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Altarul Mare de Vară.
  • Sfânta Icoană şi Sfintele Moaşte vor fi depuse apoi spre închinare în Baldachinul Sfinților de pe Colina Patriarhiei pentru a fi cinstite de pelerini.

Jandarmeria anunță culoare speciale de acces:

Se vor institui dispozitive de ordine şi siguranţă publică și culoare speciale de acces și defluire, în scopul creării unor condiţii optime de desfăşurare a pelerinajului, astfel încât să fie evitate aglomerările de persoane sau orice alte incidente.

Participanții la aceste slujbe vor fi îndrumați și de voluntari ai organizatorului.

Marți, între orele 12.00-13.00, va avea loc Procesiunea religioasă "Calea Sfinților", astfel:

- Prima coloană va pleca de la Catedrala Patriarhală cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și ale Sfântului Ierarh Nectarie, pe traseul Catedrala Patriarhală - str. Patriarhiei - bd. Regina Maria - baza Dealului Patriarhiei

Jandarmeria Capitalei face următoarele recomandări:

- cei prezenţi să manifeste răbdare şi să adopte un comportament civilizat

- să respecte indicaţiile jandarmilor și regulile impuse de organizator

- să fie atenți la bunurile personale, pentru a nu deveni victime ale unor infracțiuni de furt din buzunare

- părinţii să supravegheze cu atenţie sporită copiii

- în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale, să solicite ajutorul jandarmilor aflaţi în apropiere sau să apeleze numărul de urgență ”112”.

Programul slujbelor de la Patriarhia Română de Sfântul Dumitru 2023

Biroul de presă al Patriarhiei Române a transmis printr-un comunicat care este programul liturgic până pe 29 octombrie 2023.

  • Marți, 24 octombrie 2023:
  • 09:00 – 11:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală.
  • 12:00 – 13:00 – Procesiunea Calea Sfinților.
  • 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Catedrala Patriarhală.

Miercuri, 25 octombrie 2023:

  • 09:00 – 11:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală.
  • 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară.

Joi, 26 octombrie 2023, la Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir:

  • 09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie oficiată în Altarul Mare de Vară.
  • 08:30 – 12:30 – distribuirea pachetelor cu Anafură lângă Altarul Mare de Vară.
  • 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară.

Vineri, 27 octombrie 2023, la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor:

  • 09:30 – 13:00 – Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de ierarhii Sfântului Sinod, preoți și diaconi, în Altarul Mare de Vară.
  • 08:30 – 11:30 – distribuirea pachetelor cu Anafură, lângă Altarul Mare de Vară.
  • 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Catedrala Patriarhală.

Sâmbătă, 28 octombrie 2023:

  • 09:00 – 11:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală.
  • 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară.

Duminică, 29 octombrie 2023:

  • 09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie oficiată în Altarul Mare de Vară.
  • 16:00 – 18:00 – Slujba Vecerniei oficiată în Catedrala Patriarhală.

 

×