Programul de dotare cu microbuze şcolare a comunităţilor locale va continua şi pentru oraşele mici, a anunţat vineri, la Sibiu, vicepremierul Liviu Dragnea, prezent împreună cu premierul Victor Ponta, la înmânarea cheilor pentru şapte microbuze şcolare noi, destinate pentru tot atâtea comune din judeţ.
"Continuă programul de dotare cu microbuze şcolare. Sunt 1.254 de microbuze şcolare solicitate: 600 sunt deja fabricate şi se distribuie, iar 654 sunt pe linia de fabricaţie. Săptămâna viitoare, premierul a decis să mai alocăm (fonduri - n.r.) pentru încă 700 de microbuze, concomitent cu modificarea legislaţiei, care să ne permită să alocăm microbuze şcolare şi pentru oraşele mici şi mijlocii", a spus Liviu Dragnea.
(Agerpres)