x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator PROGRAMUL magazinelor în perioada Sărbătorilor Pascale. Ce hipermarketuri vor fi deschise în zilele următoare

PROGRAMUL magazinelor în perioada Sărbătorilor Pascale. Ce hipermarketuri vor fi deschise în zilele următoare

17 Apr 2014   •   09:10
PROGRAMUL magazinelor în perioada Sărbătorilor Pascale. Ce hipermarketuri vor fi deschise în zilele următoare

Principalele reţele de magazine din România au anunţat că vor opera după un program special în perioada Sărbătorilor Pascale. Dacă în ziua de Paşte toate marile magazine sunt închise, retailerii au prelungit programul în zilele premergătoare. În sâmbăta de dinainte de Paşte, programul de funcţionare nu depăşeşte ora 18-19, iar luni, după Paşte, se revine aproape la program normal.

Mega Image

Magazinele din reteaua Mega Image vor functiona dupa un program special, in perioada 19-21 aprilie:
19 aprilie: 8:00 – 20:00*
20 aprilie: inchis
21 aprilie: 10:00 – 18:00

Auchan
Magazinele Auchan au programul prelungit, pana la ora 23, incepand cu data de 11 aprilie.
11-18 aprilie: 8:00 – 23:00
19 aprilie: 8:00 – 18:00
20 aprilie: inchis
20 aprilie: 8:00 – 22:00
Magazinele Auchan Titan si Vitan vor functiona pana la ora 24, pana vineri, 18 aprilie.

Carrefour

Centrele comerciale Carrefour vor avea programul prelungit, pana la ora 24, incepand cu data de 16 aprilie.
16-18 aprilie: 8:00 – 24:00
19 aprilie: 8:00 – 19:00
20 aprilie: inchis
21 aprilie: 10:00 – 22:00
Centrul Carrefour Ohideea functioneaza dupa un program prelungit, pana la ora 24, incepand cu 10 aprilie.

Selgros
In perioada sarbatorilor de Paste, programul magazinelor Selgros va fi urmatorul:
19 aprilie: 6.00 – 16.00
20 aprilie: inchis
21 aprilie: 7.00 – 22.00

Metro
Magazinele din reteaua Metro vor functiona dupa urmatorul program:
14-18 aprilie: 6.00-23.00 (mai putin Militari, Baneasa, Voluntari, Berceni, Pallady si Ploiesti)
14-18 aprilie: 5.00-23.00 (orar valabil pentru Militari, Baneasa, Voluntari, Berceni, Pallady si Ploiesti)
19 aprilie: 5.00/6.00-16.00
20 aprilie: inchis
21 aprilie: 08.00-16.00
din 22 aprilie: program normal

Magazinele din reteaua Metro Punct vor functiona normal pana pe 19 aprilie.
20 aprilie: inchis
21 aprilie: 08.00-16.00
din 22 aprilie: program normal

Cora
Programul lantului de hypermarket-uri Cora in perioada Sfintelor Sarbatori de Pasti 2014:
pana pe 18 aprilie: 08:00 - 23:00
19 aprilie: 08:00 - 18:00
20 aprilie: inchis
21 aprilie: 08:00 - 21:00

Billa
Programul magazinelor Billa in perioada Sfintelor Sarbatori de Pasti 2014
14 - 18 aprilie: 07:00 - 23:00
19 aprilie: 07:00 - 21:00
20 aprilie: inchis
21 aprilie: 08:00 - 22:00
Magazinele  Billa Otopeni, Liberty Mall, Cocor, Promenada, Ramnicu Valcea, Medias si Arad for functiona in zilele de 19 si 21 aprilie pana la orele 20/21

Kaufland
Programul lantului de magazine Kaufland in perioada Sfintelor Sarbatori de Pasti 2014:

14 - 18 aprilie: 07:30 - 22:30
19 aprilie: 07:00 - 18:00
20 aprilie: inchis
21 aprilie: 09:00 - 16:00

Profi
Magazinele Profi vor fi deschise in perioada 16 - 18 aprilie pana  la ora 24, cu exceptia magazinelor Targu-Jiu 9 mai, Deva Mall, Campulung Moldovenesc, Profi Moinesti si Oradea Tiago
19 aprilie: 07:00 - 18:00
20 aprilie: inchis
21 aprilie: 09:00 - 18:00

×