x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Protest al mamelor la Spitalul Huşi, acolo unde o fetiţă a murit imediat după internare

Protest al mamelor la Spitalul Huşi, acolo unde o fetiţă a murit imediat după internare

de Agerpres    |    16 Oct 2014   •   16:40
Protest al mamelor la Spitalul Huşi, acolo unde o fetiţă a murit imediat după internare

Mai multe mămici din Huşi protestează de câteva zile în faţa Spitalului Municipal, unde o fetiţă în vârstă de patru ani a murit imediat după internare, după ce i s-a administrat tratament antibiotic fără a fi testată în prealabil.

Femeile sunt nemulţumite de modul în care medicul pediatru Floreta Bianu, acuzată de malpraxis, le tratează copiii, dar şi de faptul că la unitatea sanitară nu mai există alţi medici pediatri. Cu copiii în braţe sau în cărucioare, femeile au povestit cum şi lor li s-a întâmplat să beneficieze de tratament necorespunzător din partea doctoriţei Floreta Bianu.

"Mi s-a întâmplat să vin cu copilul noaptea şi doamna doctor nici măcar nu a venit să-l vadă. A transmis prin asistentă să i dea antibiotic şi atât. Noi am venit aici să ne adresăm medicilor şi să-i rugăm să ne trateze cu respect copiii. Ce s-a întâmplat cu acea fetiţă care a decedat se poate întâmpla oricui, dacă medicii nu-şi schimbă atitudinea. Eu nu sunt în măsură să judec dacă doamna doctor a greşit în acel caz, dar o rog să-şi facă datoria", a declarat una dintre mămici.

Managerul Spitalului Municipal din Huşi, Lucia Rotaru, le-a sfătuit pe mămici să adreseze factorilor responsabili un memoriu în care să includă nemulţumirile lor.

Dr. Floreta Bianu este cercetată de o comisie formată din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, ai Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui, după ce a administrat antibiotic unei fetiţe pe care a diagnosticat-o cu laringită, fără să o testeze în prealabil, micuţa decedând în scurt timp după primirea tratamentului.

Făcând referire la acest caz, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat cu prilejul unei vizite în judeţul Vaslui că nu va tolera niciun act care ţine de culpa medicală.

×