x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator FSLI: Zece mii de cadre didactice şi studenţi vor ieşi în stradă la 6 noiembrie, în Capitală

FSLI: Zece mii de cadre didactice şi studenţi vor ieşi în stradă la 6 noiembrie, în Capitală

de Mediafax    |    23 Oct 2013   •   17:54
FSLI: Zece mii de cadre didactice şi studenţi vor ieşi în stradă la 6 noiembrie, în Capitală

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) informează că a obţinut toate aprobările de la Primăria Capitalei pentru acţiunile de protest anunţate, astfel încât, în 6 noiembrie, aproximativ 10.000 de cadre didactice şi studenţi vor ieşi în stradă.

FSLI precizează că Primăria Municipiului Bucureşti a aprobat, miercuri, şi pichetarea Guvernului şi a sediului Uniunii Social Liberale (USL), în zilele 28, 29 şi 30 octombrie.

Astfel, în 28 octombrie vor fi pichetate simultan, între orele 11.00 şi 13.00, sediile Guvernului şi USL, în 29 octombrie, între orele 10.00 şi 12.00, se va protesta doar la sediul Guvernului, iar în 30 octombrie, în intervalul 11.00 - 13.00, doar sediul USL.

"Primăria Capitalei a aprobat şi acţiunile FSLI din data de 6.11.2013, astfel că ap roximativ 10.000 de dascăli vor protesta în Piaţa Victoriei în intervalul 11.00-13.00, urmând ca între 13.00 şi 15.00 să se deplaseze spre sediul Parlamentului pe traseul: Piaţa Victoriei – Calea Victoriei – Palatul Parlamentului (Piaţa Constituţiei). La acest protest vom avea sprijinul studenţilor şi facem apel şi la părinţi şi la întreaga societate civilă să ni se alăture, pentru că revendicările noastre nu sunt numai pentru profesori, sunt pentru un viitor mai bun al tuturor românilor", se arată într-un comunicat.

Revendicările FSLI vizează: alocarea, începând cu 2014, a minimum şase la sută din PIB pentru Educaţie şi creşterea ponderii cheltuielilor de personal pentru învăţământ, din totalul cheltuielilor de personal din sectorul public; modificarea Legii educaţiei naţionale, inclusiv în ceea ce priveşte statutul personalului didactic; adoptarea unei legi de salarizare, prin care salariile profesorilor debutanţi să crească cu 50 la sută, iar raportul dintre salariul de bază maxim al funcţiei didactice şi cel minim să fie 2:1.

Sindicaliştii din educaţie mai cer depolitizarea învăţământului, astfel încât în dobândirea funcţiei de director al unităţii de învăţământ rolul determinant să revină colectivului unităţii, şi nu factorilor politici, precum şi regândirea programelor şcolare şi a sistemului de evaluare a elevilor, pentru ca accentul să se pună pe latura formativă, şi nu pe cea informativă, iar prin evaluare să se verifice capacitatea elevilor de a aplica practic cunoştinţele dobândite, pentru a face faţă cerinţelor în schimbare şi competiţiei de pe piaţa forţei de muncă.

Şi reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", nemulţumiţi de posibilitatea neindexării salariilor în 2014, ameninţă cu acţiuni de protest, din 1 noiembrie, care ar putea culmina cu blocarea anului şcolar.

×
Subiecte în articol: protest profesori fsli