Primarul Constanţei, Radu Mazăre, are trei conturi personale blocate de ANAF. Edilul a precizat că este vorba de procese ale primăriei din cauza cărora s-a trezit cu blocarea conturilor. Mazăre a declarat că s-a săturat, că se simte hăituit şi se gândeşte chiar să renunţe la funcţia de primar. "Poate mi se face lehamite de funcţia asta de primar că poate aşa mă lasă în pace", a spus primarul Constanţei.
"Am toate conturile blocate pentru că toate amenzile judiciare pe care le-a primit Primăria, de-a lungul sutelor şi miilor de procese în care se judecă cu diverşi cetăţeni, societăţi, mi-au fost reţinute de domnii de la ANAF şi mi s-a pus sechestru mie personal. S-a întâmplat lucrul ăsta acum un an şi ceva pentru 500.000 lei. Sigur, juriştii au contestat şi au spus că primarul Constanţei nu este Radu Mazăre cetăţeanul, ci este Consiliul Municipal, prin primar. Domnii de la ANAF au considerat că dacă la Radu Mazăre e trecut CNP-ul trebuie să plătesc eu personal amenzile. Pentru cele 500.000 lei ne-am judecat şi, în cele 7 procese, instanţele au spus: da, este primarul municipiului, că dacă Primăria câştigă un proces, nu bagă primarul banii în buzunar, ci Municipiul. Au deblocat pentru cele 500.000 şi acum mi-au mai blocat pentru 700.000 lei, pe 3 conturi. Sigur, toate aceste amenzi pe care domnii de la ANAF le interprezează că trebuie să le plătesc eu personal. Din cash trăiesc pe care îl am în declaraţia de avere. În plus, cei de la ANAF au fost speriaţi de către procurorii de la DNA că dacă nu îmi pun sechestru mie, Radu Mazăre, personal, ne fac dosare. Uitându-mă la doamna Koveşi, ieri, că dacă nu execută sediul Antena 3 încep dosare penale, am constatat că este cam acelaşi lucru. Şi apoi m-am gândit, mă, dar ce să aibă DNA-ul cu ANAF-ul şi apoi am văzut-o pe Kovesi..., opa, stai aşa!", a declarat primarul Radu Mazăre, conform replicaonline.ro.
"ANI îmi cere să-mi justific cheltuielile: bonuri de la mall, de la chiloţi", a continuat edilul.
"De cinci ani de zile dau explicaţii pentru avere. Şi, în ultima adresă pe care am primit-o de la ANI, acum câteva zile, mi-au cerut facturile de la Jaguarul ăla nou - vechi pe care l-am luat, care s-a şi stricat, de la altele, ce mai am în declaraţia de avere şi mi-au cerut să le dau documente care să justifice cheltuielile mele. Personale! Bonuri de la restaurant, de la mall, de la chiloţi. Când am văzut adresa..., am rămas... Eu ştiu că trebuie să justifici veniturile nu cheltuielile. Poate mai faci cadou un telefon unei fete. Mă simt hăituit, mă simt vânat. În fiecare dimineaţă, luni, marţi, am şedinţe cu avocaţii. Ca şi terenul din Mamaia, de la Castel, cum am fost săptămâna trecută, a precizat el. Despre toate aceste lucruri, despre conturile blocate, Mazăre va înainta un memoriu: Am aflat de la bancă ieri (luni, 11 august - n.r.) că aşa e frumos în ţara românească. Pe ultimele 7 miliarde. Da, am aflat de la bancă, pentru că domnii de la ANAF nu au avut nici măcar curajul să spună: Alo, domnu' primar, uite, avem o situaţie. Uite aveţi amenzile, uite, le-aţi contestat şi am înaintat un memoriu către şeful ANAF, către ministrul de Finanţe, către primul ministru, pentru că în lege spune că primarul nu răspunde personal cum nici nu încasează personal banii. În orice caz, e greu. 80% din sumele pentru care mi-au pus mie poprire pe conturi au fost oprite şi la Primărie. Şi de la mine şi de la Primărie", a mai spus Radu Mazăre.