x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Radu Mazăre, eliberat din arest. Primarul Constanţei va fi cercetat în libertate

Radu Mazăre, eliberat din arest. Primarul Constanţei va fi cercetat în libertate

18 Mar 2015   •   08:43
Radu Mazăre, eliberat din arest. Primarul Constanţei va fi cercetat în libertate

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea DNA de arestare preventivă a primarului din Constanța. Radu Mazăre va cercetat de procurori în stare de libertate, într-un dosar în care este acuzat de trei infracțiuni de luare de mită, două de conflict de interese și abuz în serviciu. Aceeași decizie a fost luată și în cazul omului de afaceri Sorin Strutinsky, însă acesta este arestat preventiv într-un alt dosar.

Decizia instanței nu este definitivă.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2006-2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, a solicitat și primit circa 2 milioane de euro de la reprezentanții a două societăți comerciale, în scopul facilitării emiterii documentațiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenționau să le dezvolte în Constanța.

"Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanții societății respective cu o firmă controlată de Mazăre atât direct, cât și prin intermediul celuilalt inculpat. În perioada 2008-2014, Mazăre, cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la o societate comercială peste 7 milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câștigarea unei licitații organizate de Primăria Constanța pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orașului. În același timp, între firma respectivă și instituția publică condusă de Mazăre a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 lei — cca 335 milioane de euro", precizează DNA.

Potrivit sursei citate, în perioada noiembrie 2006-2013, edilul Constanței a participat la încheierea a 12 contracte între primărie și societatea controlată de el și de celălalt inculpat, în valoare totală de peste 6 milioane lei.

"În perioada noiembrie 2008-2012, Mazăre a semnat 13 contracte, acorduri cadru și contracte subsecvente încheiate între primărie și o societate la care era asociat Strutinsky, în valoare totală de peste 23 milioane lei. Aceste contracte au vizat achiziția unor servicii artistice desfășurate cu diverse ocazii, organizarea unor spectacole artistice, serviciul de pază a bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța, serviciul de protecție a funcționarilor Primăriei Municipiului Constanța aflați în exercițiul funcțiunii în perioada 15 februarie 2009-15 februarie 2012, etc", arată DNA.

Procurorii au constatat că, în ambele cazuri, au fost obținute foloase atât pentru sine, prin societatea pe care o controla și cu care Radu Mazăre s-a aflat în raporturi comerciale în ultimii 5 ani, înainte de comiterea faptei, cât și pentru Sorin Strutinsky.

×
Subiecte în articol: radu mazare eliberat