x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Radu Stroe şi-a dat demisia: Obligaţia localizării epavei nu aparţine ministerului de Interne sau IGSU

Radu Stroe şi-a dat demisia: Obligaţia localizării epavei nu aparţine ministerului de Interne sau IGSU

23 Ian 2014   •   13:17
Radu Stroe şi-a dat demisia: Obligaţia localizării epavei nu aparţine ministerului de Interne sau IGSU
UPDATE 15:05 - Radu Stroe a declarat că şi-a depus demisia în semn de onoare şi pentru apărarea demnităţii pompierilor din cadrul IGSU, "care au salvat şi vor salva în continuare viaţa oamenilor".

Declaraţiile lui Radu Stroe:

- Am decis să-mi depun demisia în semn de onoare şi pentru apărarea demnităţii pompierilor din cadrul IGSU

- Ei au salvat şi vor salva în continuare viaţa oamenilor. Chiar şi în Apuseni au fost salvate cinci vieţi. Aceşti salvatori nu trebuie să pătimească din cauza decidenţilor politici

- Ca o ironie a sorţii, pentru ei şi pentru personalul MAI, se va demonstra foarte repede faptul că obligaţiile şi responsabilităţile în problema alertării, a întocmirii planului de căutare, a localizării epavei avionului şi a supravieţuitorilor aparţin altor instituţii ale statului şi nu MAI sau IGSU

- Îmi prezint scuze tuturor celor care prin unele declaraţii nefericite dar nu rău intenţionate le-am creat impresia de om relaxat sau indiferent sau care ţine de scaunul de ministru

- Plecarea mea de la minister trebuie să reprezinte un fapt de normalitate într-o ţară democratică.

Ministrul de Interne Radu Stroe şi-ar fi dat demisia. Potrivit Antena3, ministrul a vorbit astăzi cu premierul Victor Ponta şi vicepremierul Gabriel Oprea.

Stroe va face declaraţii de presă la ora 15:00.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat miercuri că nu este mulţumit de modul în care ministrul de Interne, Radu Stroe, şi ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, au gestionat tragedia din Apuseni.

"Categoric nu avem cum să fim mulţumiţi, pentru că este vorba de o tragedie, iar dacă acţiunea autorităţilor ar fi fost una pe măsura responsabilităţilor tot am fi suferit cu toţii în această emoţie publică. (...) Nu sunt mulţumit, aşa cum cred că nimeni nu este mulţumit şi aştept în continuare clarificări", a spus Antonescu, aseară, în cadrul unei emisiuni TV.

Antonescu a precizat că în cazul accidentului aviatic comunicarea autorităţilor a fost "catastrofală".

"Discuţia aceasta continuă şi din punctul de vedere al comunicării a fost catastrofală, pentru că nici ministrul de Interne sau cineva din Ministerul de Interne, nici Ministerul Transporturilor sau directorul ROMATSA sau cineva în numele ministerului, nici STS nu au oferit pe parcursul acestor ore dramatice şi momentelor care au urmat explicaţii de la cap la coadă şi acest lucru îl aştept şi eu încă şi în funcţie de acest lucru putem să evaluăm şi să reevaluăm", a spus Antonescu.

Ministrul de Interne a declarat, marţi seară, că îşi reproşează că tragedia aviatică din Apuseni s-a întâmplat în timpul mandatului său.

"Îmi pare rău că s-a întâmplat în timpul mandatului meu tragedia", a spus Stroe.

×