Radu Zamfir, unul dintre cei cinci răniţi în accidentul aviatic din judeţul Cluj, a vorbit despre evenimentele de ieri. Zamfir a părăsit astăzi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, în jurul orei 13:00. El a fost cel mai puţin rănit dintre pasageri, diagnosticul la internare fiind echimoză şi escoriaţii şi traumatism bazin. Iată mai jos principalele declaraţii ale medicului:
* Avionul a pierdut din înălţime, a pierdut un motor, am văzut copacii aproape, după care ne-am recules la faţa locului. Am stabilit care e traumatizat, care e prins în avion. Am intervenit unde era de acordat ajutor.
* Domnul Iovan iniţial era prins între fiarele avionului. Mi-a cerut să-l scot. Am încercat să-l descarcerez, n-am reuşit. Ulterior a devenit inconştient. Nu a avut timp să ne spună nimic în timpul zborului, era mult mai preocupat să ţină manşa avionului. Datorită lui suntem în viaţă. Nu trebuie să uităm lucrul ăsta. Am realizat că o să ne prăbuşim când am văzut copacii aproape. Copaci printre ceaţă, asta am văzut.
* I-am ajutat pe ceilalţi răniţi extrăgându-i din avion şi dându-le un ajutor minim, tot ce puteam să facem acolo. Am reuşit să sun la urgenţă şi să dau ceva coordonate, dar nu mai ţin bine minte. Am sunat la 112 şi am luat legătura cu cei care au răspuns. Apoi am mai fost sunat de alţii implicaţi în acţiunea de salvare, am încercat să transmit coordonatele.
* Studenta nu părea să fie conştientă. Am încercat să o resuscitez. Până să ajungă echipele am încercat să resuscitez studenta. Nu mai ştiu cât a durat. Avea semne vitale, dar nu era conştientă.
* Nu ne-am pierdut speranţa niciodată, era singurul mod să rămânem în viaţă.
* Toată lumea şi-a dat silinţa să ne ajute. Un pădurar cred că a fost anunţat şi a venit şi a anunţat pe alţii la rândul lui. Pe urmă a sosit şi SMURD-ul.
* Cred că am avut toţi un moment de absenţă, de abolire a conştienţei. Eu m-am considerat mai puţin vătămat şi am folosit ce aveam, pături ca să acoperim victimele. Am făcut un foc.
* A fost un drum anevoios, după ce am fost salvaţi, care nu s-a putut face decât cu pasul. Eu am mers susţinut de cineva. Eram îmbrăcaţi cu geci normale pentru vremea asta.
* Bine că au dat de noi. Când m-am văzut într-o salvare parcă l-am apucat pe Dumnezeu de un picior.
Doctorul Radu Zamfir are 39 de ani şi a absolvit UMF "Carol Davila" în 1998, cu media generală de promovare a anilor de studii 9,63 şi media la examenul de licenţă 10.
Este medic specialist chirurgie generală din octombrie 2006 şi lucrează la Institutul Clinic Fundeni, în Laboratorul de Cercetare Chirurgie.