x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Radulian: Există riscul producerii unor alunecări de teren în zona afectată de cutremurele din Galaţi

Radulian: Există riscul producerii unor alunecări de teren în zona afectată de cutremurele din Galaţi

07 Oct 2013   •   15:09
Radulian: Există riscul producerii unor alunecări de teren în zona afectată de cutremurele din Galaţi

Directorul ştiinţific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP) Mircea Radulian a declarat, luni, la sediul INFP de la Măgurele, că nu există o influenţă a exploatărilor de la Galaţi asupra activităţii seismice din zonă. Radulian a precizat că există posibilitatea producerii unor alunecări de teren.

La finalul unei şedinţe care a avut loc luni la sediul INFP de la Măgurele, Mircea Radulian a susţinut o serie de declaraţii alături de Tudor Prisecaru, secretar de stat pentru Cercetare în Ministerul Educaţiei.

Radulian a explicat că forajele din zonă se fac la adâncimi între 100 şi 700 de metri, în timp ce cutremurele s-au produs la 5 - 10 kilometri. În plus, exploatările în zonă se fac de aproximativ 40 de ani, perioadă în care nu s-au înregistrat "fenomene speciale", şi există astfel de exploatări din Moldova, în toată Câmpia Română până spre vest, a completat Radulian, potrivit Mediafax.

Tudor Prisecaru a spus la rândul său că OMV Petrom, care face exploatări în zonă, nu dispune de o tehnologie care să permită forarea la o adâncime mai mare de 1.000 de metri.

"Toate aceste elemente ne fac să considerăm că nu există o influenţă a acestor exploatări privind activitatea seismică din zonă", a declarat Radulian, concluzionând că seismele din Galaţi au o cauză tectonică.

El a menţionat totodată că nu există elemente care să indice vreo corelaţie între cutremurul din Vrancea, de 5,5 grade, produs duminică dimineaţă, şi cele din Galaţi, înregistrate zilnic începând cu 23 septembrie.

Radulian a mai spus, răspunzând la întrebările jurnaliştilor, că există "o oarecare posibilitate" să se producă alunecări de teren în zona afectată de cutremurele din Galaţi.

La şedinţa care a avut loc, luni, la INFP, au participat directorul onorific al instituţiei, Gheorghe Mărmureanu, directorul ştiinţific Mircea Radulian, alături de alţi specialişti din institut, inclusiv dintre cei care s-au deplasat la Izvoarele, precum şi reprezentanţi ai unor ministere şi ai altor instituţii.

Directorul general al INFP Constantin Ionescu a declarat anterior pentru MEDIAFAX că instituţia a instalat, în zona localităţilor Izvoarele, Slobozia Conachi şi Negreşti din Galaţi, trei staţii seismice portabile, pentru a localiza cu precizie unde se produc cutremurele, precum şi echipamente care măsoară deplasarea faliilor cu rezoluţie de un milimetru. Datele culese de acestea sunt corelate cu informaţii din toată reţeaua, prelucrate la Bucureşti de un soft şi interpretate de seismologi. Totodată specialişti ai INFP sunt prezenţi în zonă în această perioadă, a mai menţionat Ionescu.

O echipă de specialişti ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) se află de joi după-amiază, pe termen nelimitat, în localităţile Slobozia Conachi, Schela şi Izvoarele din Galaţi, misiunea principală a acestora fiind consilierea populaţiei şi a autorităţilor locale.

Aproximativ 30 de localnici din Izvoarele au ieşit joi în stradă, cerând autorităţilor explicaţii privind cauza cutremurelor. Oamenii au încheiat protestul după ce autorităţile le-au promis că în zonă se va afla un geolog de la INFP, care va rămâne acolo pentru o perioadă şi care se va întâlni zilnic cu ei pentru a le oferi explicaţii.

Satul Izvoarele din comuna Slobozia Conachi s-a numărat şi printre localităţile afectate de inundaţiile produse în perioada 13 - 14 septembrie în judeţul Galaţi.

Din 23 septembrie, în Galaţi s-au produs peste 30 de cutremure cu magnitudine de peste 2,5 grade pe scara Richter. Cel mai puternic a avut 3,9 grade şi s-a produs pe 29 septembrie. Ultimul cutremur de peste 2,5 grade în Galaţi s-a produs duminică, la ora 5.35 şi a avut magnitudinea de 2,8 grade pe scara Richter.

Un cutremur cu magnitudinea de 5,5 grade pe scara Richter s-a produs duminică, la ora 4.37, în zona Vrancea, fiind simţit şi la Bucureşti, dar şi în nordul Bulgariei şi în Republica Moldova. Un alt cutremur în zona Vrancea, de 2,7 grade pe scara Richter, s-a produs duminică, la ora 8.10.

Anul acesta, în zona Vrancea s-au mai produs şase cutremure cu magnitudinea de cel puţin 4 grade, la 11 august (4,5 grade), 28 iulie (4 grade), 12 iulie (4,1 grade), 20 iunie (4,2 grade), 21 aprilie (4,2 grade) şi 6 martie (4,2 grade).

×