x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Raed Arafat, despre incendiul de la Matei Balș

Raed Arafat, despre incendiul de la Matei Balș

29 Ian 2021   •   21:05
Raed Arafat, despre incendiul de la Matei Balș
Sursa foto: Lucian Alecu

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a adus, vineri seară, la „Punctul de întâlnire”, detalii suplimentare în exclusivitate despre incendiul de la Institutul Matei Balș în urma căruia 5 oameni și-au pierdut viața.

„Trebuie să vedem ce a fost exact, conjuctura incendiului. Nu putem să comentăm la acest moment care a fost cauza incendiului. Echipele de investigații îți fac treaba lor și s-ar putea să dureze această treabă pânâ stabilesc exact ce a fost acolo.

Poate că au fost mai mulți factori care l-au cauzat: uman, tehnic, orice poate să fie. Din câte știu, cel puțin din ce s-a afirmat astăzi de către managementul spitalului Matei Balș, rețeaua electrică a fost total renovată recent, că nu au fost improvizații, din ce spun dânșii. Dar ceva s-a întâmplat și anchetatorii trebuie să ne spună despre ce este vorba.

Iar, pe partea cealaltă, a fost un apel la ajutor unde forțele de intervenție compleze, integrate, și-au făcut treaba și și-au făcut-o bine”, a spus Raed Arafat, în emisiunea Punctul de întâlnire, de la Antena3.

Un incendiu a izbucnit în vineri dimineaţă într-un corp de clădire al spitalului Matei Balș, soldat cu cinci morți. Zeci de pacienți au fost evacuați la alte spitale bucureștene.

×
Subiecte în articol: Raed Arafat