x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rafila, despre COVID: Am intrat pe trendul descrescător. Introducerea restricțiilor e speculație

Rafila, despre COVID: Am intrat pe trendul descrescător. Introducerea restricțiilor e speculație

de Redacția Jurnalul    |    03 Oct 2023   •   17:30
Rafila, despre COVID: Am intrat pe trendul descrescător. Introducerea restricțiilor e speculație
Sursa foto: Lucian Alecu

„E clar că am intrat pe trendul descrescător”, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rahila, despre situația cazurilor Covid. El spune că nu se pune problema reintroducerii restricțiilor din pandemie: „Este o speculație”.

„Cred că acum am ajuns în faza în care numărul de cazuri a început să scadă. (...) Numărul de cazuri înregistrate săptămnâna trecută față de situația de acum două săptămâni este mai mic cu 12%. În săptămâna 18-24 septembrie am avut 14.800 de cazuri, în această săptămnână care tocmai s-a încheiat am avut 13.100. (...) E clar că am intrat pe trendul descrescător”, spune la Antena 3 CNN Alexandru Rafila.

El afirmă, totuși, că încă se înregistrează „destul de multe cazuri comparativ cu acum câteva luni”.

„Nu sunt probleme din punct de vedere al asigurării asistenței medicale”, precizează Rafila.

De asemenea, el spune că autoritățiule nu vor reintroduce restricțiile din perioada pandemiei.

„Este o speculație. Nu am discutat niciodată despre restricții. Indicația de utilizare a măștii a fost pentru persoanele care au viroze respiratorii, nu neapărat Covid - când se deplasează în comunitate e un semn de bun simț să protejezi pe ceilalți, să nu le dai viroza pe care o ai tu. Era pur și simplu o recomandare. Toate aceste speculații legate de restricții mi se par nu numai exagerate, dar și periculoase, pentru că nu fac altceva decât să creeze tensiune în societate. Lumea nu trebuie să fie panicată legat de restricții”, încheie Rafila.

13.165 de noi cazuri de Covid au fost înregistrate în România, în perioada 25 septembrie - 1 octombrie, mai puține decât în săptămâna anterioară, când au fost 14.861 cazuri noi.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: Alexandru Rafila COVID