x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rata şomajului la nivel naţional a urcat la 2,86%, la sfârşitul lunii august

Rata şomajului la nivel naţional a urcat la 2,86%, la sfârşitul lunii august

de Redacția Jurnalul    |    03 Oct 2023   •   23:15
Rata şomajului la nivel naţional a urcat la 2,86%, la sfârşitul lunii august

Rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 2,86%, la sfârşitul lunii august 2023, mai mare decât cea din luna anterioară cu 0,03 puncte procentuale şi egală cu cea din luna august a anului 2022, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Potrivit sursei citate, rata şomajului a fost calculată folosind noile date primite de la INS privind populaţia activă civilă la data de 1 ianuarie 2023.

Numărul total de şomeri, la finele lunii august, a fost de 230.545 de persoane, mai mare cu 2.928 de persoane faţă de cel înregistrat la finele lunii anterioare.

Din totalul şomerilor înregistraţi, 40.231 au fost şomeri indemnizaţi şi 190.314 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 3.959 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 1.031 de persoane faţă de luna precedentă.

Pe medii de rezidenţă, 68.018 şomeri provin din mediul urban şi 162.527 şomeri provin din mediul rural.

Numărul şomerilor femei era de 111.683 persoane, în timp ce numărul şomerilor bărbaţi era de 118.862 de persoane.

Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 - 49 de ani (53.883), urmaţi de cei cu vârsta peste 55 ani (47.275), la polul opus aflându-se persoanele între 25 - 29 de ani (14.808).

"Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (28,60%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 32,10% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 4,92%", se precizează în comunicatul ANOFM.

×
Subiecte în articol: rata şomaj