x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Răzvan Nicolescu: Gazprom va reduce de marţi cu 10% livrările de gaze către România

Răzvan Nicolescu: Gazprom va reduce de marţi cu 10% livrările de gaze către România

15 Sep 2014   •   14:08
Răzvan Nicolescu: Gazprom va reduce de marţi cu 10% livrările de gaze către România

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a anunţat că Rusia a decis să reducă livrările de gaze către România cu 10%, începând de marţi.

"Livrările de gaze ruseşti în România sunt luni la nivelul normal, dar vor fi reduse cu 10% de marţi până duminică. Suntem pregătiţi pentru a face faţă oricărei situaţii şi populaţia României nu va avea de suferit nici în cazul unei ierni extreme", a spus Răzvan Nicolescu, într-o conferinţă de presă.

"Trebuie să începem să ne obişnuim cu această situaţie, cu care ne vom confrunta mai des în lunile următoare. Din punctul de vedere al securităţii aprovizionării, cantităţile sunt absolut nesemnificative şi nu vor fi probleme nici dacă livrările se opresc cu totul şi nu vor mai fi reluate decât la primăvară, chiar dacă iarna va fi extrem de dificilă", a explicat ministrul, care a precizat că a avut discuţii cu omologii din Bulgaria, Moldova şi Serbia pe care i-a informat că posibilitatea României de a-i ajuta este extrem de limitată, cu excepţia interconectorului Iaşi-Ungheni.

"Sperăm ca energia să nu mai fie folosită ca armă politică. Am încercat să discut cu ambasadorul Rusiei la Bucureşti, să aflu care este motivul acestei reduceri, dar mi-a fost imposibil, mi s-a spus că nu este în Bucureşti. Transgaz nu a primit până acum niciun răspuns, nici pentru reducerea de vineri nici pentru această săptămână", a mai spus Răzvan Nicolescu.

În acest moment, România are în depozite 2,5 miliarde de metri cubi de gaze şi va avea 2,8 miliarde la sfârşitul ciclului de înmagazinare, faţă de 1,8 miliarde mc cât a estimat Autoritatea de Reglementare că este suficient pentru această iarnă.

La sfârşitul săptămânii trecute a intrat în vigoare o nouă serie de sancţiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei care implică restricţionarea accesului la pieţele de capital ale UE pentru unele companii petroliere şi din domeniul apărării. În special, UE a restricţionat accesul la pieţele de capital europene pentru Rosneft, Transneft şi ramura petrolieră a gigantului Gazprom - Gazprom neft.

În plus, UE a interzis companiilor europene să ofere partenerilor ruşi servicii privind prospecţiunile şi extracţia de petrol la mare adâncime în zona arctică, precum şi în cadrul proiectelor legate de gazele de şist, potrivit documentului publicat vineri de Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.


×