Ambasadorul României la Moscova, Cristian Istrate, cunoaşte bine procedura măsurilor reciproce de răspuns la paşii corespunzători în relaţia cu Moscova, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, pentru agenţia de presă oficială TASS.
„Ambasadorul României în Rusia cunoaşte bine procedura măsurilor de răspuns”, a răspuns Zaharova, comentând decizia Bucureştiului de a-l declara persona non grata pe adjunctul ataşatului militar al Ambasadei Rusiei în România.
Potrivit Ministerului de Externe al României, activităţile şi acţiunile diplomatului „contravin prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961”.
Cel declarat persona non grata este Aleksei Grishaev, adjunctul atașatului militar al Ambasadei Rusiei. Grishaev trebuie să părăsească teritoriul României în 24 de ore. Din anunțul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) român reiese că diplomatul este acuzat de spionaj.
Comunicatul MAE precizează că activitățile şi acțiunile lui Aleksei Grishaev „contravin prevederilor Convenției din 1961 de la Viena privind relațiile diplomatice”.
Potrivit MAE, aceste elemente au fost comunicate părţii ruse, luni, cu prilejul convocării la sediul Ministerului, din dispoziția ministrului Bogdan Aurescu, a ambasadorului Federației Ruse la București, Valerii Kuzmin.
Scandalul diplomatic între Rusia şi mai multe state europene a început din Cehia
Republica Cehă a anunțat, în data de 17 aprilie, că expulzează 18 membri ai ambasadei Rusiei la Praga, ca urmare a suspiciunii că serviciile secrete ruse au fost implicate în explozia produsă în anul 2014 la un depozit de muniţii din această ţară.
Guvernul ceh a menţionat că are suspiciuni rezonabile conform cărora cei doi agenți ruşi acuzați de otrăvirea cu un agent neurotoxic a fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia în Marea Britanie, în 2018, s-au aflat în spatele exploziei din 2014 de la depozitul de arme din Vrbetice, când două persoane şi-au pierdut viaţa.
În replică, Moscova a anunțat că 20 de angajați ai ambasadei cehe sunt „persona non grata” şi trebuie să părăsească Rusia până la sfârșitul zilei de luni, 19 aprilie.
Ulterior, autoritățile cehe au comunicat că expulzarea, de către Rusia a 20 de membri ai ambasadei la Moscova este o reacție mai puternică decât s-a așteptat, iar guvernul ceh va lua în considerare noi măsuri.
Analistul militar Radu Tudor: Expulzarea adjunctului ataşatului militar, inevitabilă
Realizatorul TV şi analistul militar Radu Tudor a explicat, la Antena3, că era inevitabil ca România să intre în grupul statelor care s-au solidarizat cu Republica Cehă şi au expulzat membri ai corpului diplomatic rus.
„Era inevitabil să se întâmple (expulzarea adjunctului atașatului militar), din solidaritate aliată, având în vedere că Republica Cehă a expulzat foarte mulți diplomați ruși, în urma implicării statului rus într-un atentat pe teritoriul Cehiei. Mai multe ţări NATO au reacționat la solicitarea Cehiei, de a expulza diplomați ruși care sunt implicați în activități incompatibile cu statutul corpului diplomatic.
A venit şi rândul României. Acest atașat militar adjunct a fost documentat de autoritățile române şi este declarat persona non grata în urma activităților săvârșite pe teritoriul României.
Ne putem aștepta, aşa cum s-a întâmplat cu aliații noștri americani, cehi, polonezi, ca Federația Rusă să ceară unui diplomat român să părăsească ambasada de la Moscova, fiind declarat, la rândul său, persona non grata. Este un tip de mecanism care se aplică de fiecare dată în urma unei astfel de sancțiuni, aşa cum este cea dispusă de România în cazul atașatului militar adjunct al Ambasadei Rusiei.
Aseară, ministrul Bogdan Aurescu a făcut afirmații foarte interesante la emisiunea „Punctul de întâlnire”. Era de aşteptat un astfel de gest şi cred că este un mesaj pe care Rusia trebuie să îl înțeleagă, şi anume că România este NATO, iar atunci când Rusia comite atentate, lansează un război hibrid, derulează o campanie de asasinate şi otrăviri pe teritoriul statelor NATO trebuie să se aştepte la reacţii.
Nu putem asista impasibili la războiul pe care Rusia l-a declanşat pe teritoriul aliat. Nu facem decât să ne apărăm şi să avertizăm Rusia să înceteze cu aceste agresiuni. Şi, mai departe, vom dori un dialog şi un mediu diplomatic echilibrat cu Federaţia Rusă, atât cât îşi permite Moscova în momentul de faţă”, a spus Radu Tudor.