x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Recomandarile UE, calcate in picioare

Recomandarile UE, calcate in picioare

26 Mai 2005   •   00:00

Modificarile aduse Legii pescuitului creeaza o serie de neclaritati si induc o stare de confuzie in Delta Dunarii.

  • de ALEXANDRU NASTASE
  • NECLARITATI. Textul Legii pescuitului produce confuzie in randul pescarilor si concesionarilor din Delta
    Unii spun ca, prin noua lege, contractele de concesionare incheiate in 2003 devin nule, alte voci arata ca prevederile actului normativ contrazic Constitutia si sfideaza recomandarile Uniunii Europene. In Delta circula deja de cateva saptamani informatii despre cum trebuie interpretat textul noii legi.

    INCREDINTARE DIRECTA. Astfel, se vorbeste despre faptul ca resursele piscicole din apele romanesti nu vor mai fi concesionate, desi sunt resurse care apartin domeniului public, ci vor fi exploatate prin incredintare directa. Articolul 14 din noua lege arata ca "accesul la resursele acvatice vii, in vederea practicarii pescuitului cu scop comercial, se atribuie de catre Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura in mod direct producatorilor/pescarilor, persoane fizice si/sau juridice, organizatiilor de producatori/pescari din domeniul pescuitului comercial".

    SFIDARE. Acest paragraf este promulgat in conditiile in care, din punctul de vedere al Uniunii Europene, Romania sta extrem de prost la capitolul concurenta. Practic, daca pana acum in Delta exista o concurenta, iar cei interesati in a concesiona activitatea de pescuit erau obligati sa participe la o licitatie, acum aceasta competitie se suspenda, iar o autoritate a statului acorda prin incredintare directa acest drept. Aceste asociatii pescaresti nu beneficiaza insa, asa cum spune legea, de personalitate juridica si, practic, nu ar putea deveni titulare ale exploatarii piscicole. O alta problema: cum va putea fi impartit un lac, de exemplu, intre doua asociatii de pescari care au primit amandoua dreptul de a pescui acolo si cum vor fi impozitate cantitatile de peste capturate. In alta ordine de idei, in Constitutia Romaniei se precizeaza ca resursa piscicola nu poate fi exploatata prin incredintare directa, ci doar prin concesionare, sistemul care functioneaza in acest moment in Delta. Exista temeri potrivit carora Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura va fi supusa unor presiuni teribile de asociatiile de pescari interesate sa exploateze resursa piscicola.

    CONCESIONARILE. Unele surse spun ca noile reglementari presupun anularea actualelor contracte de concesionare. Cu alte cuvinte, incetarea unor contracte comerciale intre statul roman si agenti economici privati, contracte care au clauze de incetare foarte clare si care pana acum nu au fost incalcate. Expertii in domeniu se intreaba cum ar putea un act normativ care nu face referire la legea penala sa se aplice retroactiv si, mai cu seama, daca statul roman este pregatit sa faca fata valului de procese pe care actualii concesionari ameninta ca il vor porni in conditiile in care contractele le vor fi anulate. Zilele urmatoare, Jurnalul National va prezenta in exclusivitate interviuri realizate pe aceasta tema cu mai multi experti.

    ×
    Subiecte în articol: observator