x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Reforma facuta cu cizma - Codurile Macovei bulverseaza justitia

Reforma facuta cu cizma - Codurile Macovei bulverseaza justitia

de Violeta Fotache    |    10 Iun 2006   •   00:00
Reforma facuta cu cizma - Codurile Macovei bulverseaza justitia

Sistemul heirupist de a face si de a adopta legi purtand in spate spaima (ne)aderarii la Uniunea Europeana creeaza nu doar "opozitie la reforma", ci si haos. Magistratii din Romania se simt in pericol de a fi pusi la colt pe coji de nuca de bratul interesat al politicii.

Doua dintre instrumentele absolut necesare infaptuirii actului de justitie, la modificarea carora ministrul Justitiei era restant, raportat la termenele impuse de Uniunea Europeana, au iesit zilele trecute de sub cupola Parlamentului cu titlul: adoptat. Proiectul Ministerului de Justitie, de modificare si completare a Codului Penal, a Codului de Procedura, "precum si a altor legi", a fost "trecut" intr-o asemenea viteza, incat pana si doamna ministru Monica Macovei parea sa nu mai stie sa explice la televizor ce a schimbat ori cum a schimbat.

UMILIRE. Magistratii romani se simt calcati in picioare, adica tare departe de acel statut de independent si inamovibil. Nimeni nu i-a consultat, nimeni nu i-a intrebat. Ei nu stiu cum au iesit noile Coduri ori care sunt modificarile importante. "Nu e firesc ca doua dintre instrumentele de baza ale sistemului judiciar romanesc sa fie adoptate fara sa fie consultati judecatorii si procurorii, inclusiv forumul suprem al acestora, Consiliul Superior al Magistraturii", ne-a declarat judecatorul Viorel Andreies, membru in Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Seful CSM, Iulian Galca, ne-a spus ca unicul garant al independentei magistratilor a fost sesizat de Camera Deputatilor sa-si spuna punctul de vedere: "Noi am amendat proiectul, am avut foarte multe observatii, dar acum nu stim forma in care a iesit".

PEDEPSITI? Pe ici, pe colo, magistratii au auzit despre cateva dintre ideile novatoare care au obtinut voturile Parlamentului, dar formularile exacte nu se cunosc. De ce? Pentru ca proiectele de modificare a acestor Coduri au fost "atat de multe, incat nu se stie exact care a fost de fapt adoptat si in ce forma. In asemenea situatie, zvonurile circula si devin credibile pentru urechile judecatorilor, mai ales daca ele sunt amplificate de comunicatul de presa dat de Ministerul Justitiei in care se vorbea despre introducerea "abaterii judiciare". Astfel ca, de cateva zile, sistemul judiciar e ca pe jar. Vestea ca in noile modificari propuse de Monica Macovei s-ar fi introdus sanctiunea disciplinara a judecatorilor si procurorilor pentru eventuale abateri de la procedura a facut inconjurul Magistraturii. Indignati, judecatorii se intreaba unul pe celalalt: "E adevarat?"; "Si cine aplica sanctiunile?"; "Ministrul? Dar atunci instanta de control judiciar ce mai face?"; "Asta mai e independenta?"; "E bataie de joc!". Si rumoarea continua.

ANTIEUROPEANA. Magistratii spun ca aceasta prevedere ar fi total antieuropeana si de natura a stirbi actul de justitie. Ei au exemplificat cu regimul juridic al colegilor lor din state precum Germania si Franta, unde in timpul cercetarii judecatoresti inspectorii consiliilor supreme ale Magistraturii nu declanseaza verificari impotriva procurorilor sau judecatorilor, tocmai pentru a nu leza independenta magistratilor. Raspunderea principala este a statului, care garanteaza pentru judecatori. Cei care se simt nedreptatiti dau statul in judecata, iar statul, ulterior, se poate intoarce impotriva magistratului. Acest lucru se intampla insa doar in cazul unor greseli grave, cand justitia este susceptibila in aflarea adevarului. Seful CSM, magistratul Iulian Galca, si-a exprimat ieri ingrijorarea fata de aceasta modificare: "Nu stiu de ce a introdus o abatere disciplinara intr-un Cod de Procedura Penala. A fost introdus pe subtilitate. Un asemenea text de sanctionare a judecatorilor si procurorilor, daca este interpretat literal, extensiv, atunci duce la o incalcare a independentei magistratului. Aceasta nu este o norma europeana, ci, dimpotriva, contrazice principiile Uniunii Europene, spatiu unde nu poti face observatii judecatorilor nici macar pe marginea termenelor de judecata", ne-a spus judecatorul Iulian Galca.

INTERCEPTARILE, OBSESIA NOASTRA
Magistratul Iulian Galca, seful CSM
Posibilitatea folosirii ca mijloc de proba a inregistrarilor convorbirilor avocat-client, din "Codurile Macovei", a indignat nu doar segmente importante ale societatii civile, dar si magistrati si avocati. "Discutiile dintre avocat si client sunt confidentiale. Daca este vorba despre interceptarea lor, atunci se pune problema de legalitate. Toata lumea este bulversata, pentru ca nu se stie ce se vrea, de fapt. Sa ni se puna cate un microfon in casa si gata… Si asa cred ca se fac interceptari prea multe", ne-a declarat ieri seful CSM. Avocatul Viorel Dumitrescu s-a aratat socat: "Este absolut neconstitutional si incalca si Legea de functionare si organizare a avocatului, care prevede pastrarea secretului profesional. Discutiile cu clientul sunt confidentiale".

Cristian Iordanescu, decanul Baroului Bucuresti

DECANUL. "Nu ma mai surprinde absolut nimic din ceea ce se intampla in ultima vreme. Suntem clar intr-un moment de criza, desi unii spun ca nu. Sistemul judiciar este total bulversat, se simte nevoia restructurarii lui pe de-a-ntregul. Ollie Rehn a confirmat acest lucru cand a spus ca nu reforma justitiei e problema, ci reformarea intregului sistem judiciar, in acord cu normele occidentale. Dar ce se intampla acum nu confirma. Nicaieri in lume discutia avocat-client nu constituie mijloc de proba, ci numai daca se dovedeste ca avocatul e un infractor care savarseste infractiuni. Atunci e altceva. Altfel, indiferent ca e vorba despre spalare de bani ori despre terorism, nimic nu justifica incalcarea independentei justitiei, a confidentialitatii relatiei avocat-client", ne-a declarat decanul Baroului Bucuresti, avocatul Cristian Iordanescu. El a anuntat deja ca vor avea loc consultari cu toti avocatii din tara pe aceasta tema. (Violeta Fotache)

PROTEST
Nu doar noile Coduri par sa creeze in aceste zile probleme in justitie, ci si situatia nerezolvata a remuneratiilor personalului auxiliar din sistemul judiciar. Negocierile dintre sindicalisti si reprezentantii Ministerului Justitiei, cu privire la marirea salariilor, au esuat ieri. Desi promisese ca va veni personal la discutii, Monica Macovei a trimis doar un secretar de stat, ca sol al unei propuneri cu care sindicalistii nu au fost de acord. Acest lucru i-a nemultumit profund pe sindicalisti, care considera ca Macovei si-a incalcat astfel cuvantul dat la negocierile desfasurate la 19 mai. Discutiile s-au amanat pana luni. Potrivit reprezentantului Federatiei Justitia, Vasile Persinaru, oamenii au cerut o marire a salariilor cu 4-5 milioane de lei, ceea ce inseamna aproximativ 30% din cele mai mari venituri actuale, fata de 10% cat prevede proiectul de lege privind salarizarea personalului auxiliar. "Am hotarat sa amanam conflictul de munca peste 10 zile. Daca nu ne intelegem, se poate ajunge la incetarea partiala sau totala a activitatii", a spus Vasile Persinaru. (Miruna Pasa)

ASA E BINE!
Ministrul Justitiei ne-a comunicat aseara ca modificarile recent adoptate de Parlament nu incalca drepturile omului si sunt in acord cu normele europene. Procurorul poate intercepta sau inregistra convorbiri "numai in situatii de urgenta", prin ordonanta, timp de 48 de ore, iar in Germania, Olanda, Spania, durata maxima de interceptare fara autorizatie de la judecator este de trei zile. Celelalte 48 de ore aflate la dispozitia procurorului sunt destinate "numai transcrierii inregistrarilor". Ministrul arata ca inregistrarea convorbirilor avocat-client poate fi folosita ca mijloc de proba "doar daca din aceasta ar reiesi ca avocatul a comis sau urmeaza sa comita o infractiune grava", caz in care nu se incalca principiul confidentialitatii. "Modificarile aduse CPP nu stirbesc rolul judecatorului" si "Ministerul Justitiei nu isi doreste «reintarirea vechii Procuraturi», ci ca procurorii sa aiba mijloace eficiente de a lupta cu criminalitatea", a raspuns ministrul Macovei criticilor formulate de societatea civila. Pana cand vom vedea noile legi, trebuie sa o credem pe cuvant. (Violeta Fotache)
×
Subiecte în articol: observator macovei justiţiei