Chiar nu-nţeleg de ce comisiile pentru Mediu şi pentru Administraţie Publică din Senat au respins propunerea legislativă a lui Remus Cernea de a declara delfinii persoane non-umane. Băi, intelectualilor, non-umani sunteţi voi, băi, că n-aţi fost de acord cu acest proiect de lege! Non-umanilor! Ba chiar animalilor! Mamifere ce sunteţi, care aţi respins un proiect de lege care ar fi adus România pe cele mai înalte culmi de civilizaţie, băi! Care în România oamenii aşteaptă să vină pompierii să le dea jegul din poartă, de civilizaţi ce suntem, şi era nevoie numai de declararea delfinilor persoane non-umane ca să ne civilizăm de tot!
Deci. Animalierele astea din Senat au dat dovadă de animalitate, iar Remus Cernea să nu fie supărat! Să se facă naturalist sau să-şi ia un job la National Geographic, că doar persoanele alea umane îl pot înţelege, nu noi, care suntem nişte sandilăi! Acest parlamentar, care e uimit el însuşi c-a reuşit să ajungă parlamentar, demonstrează că, odată ajuns în fotoliul de parlamentar s-a pus pe treabă, militând încontinuu, dar încontinuu, ştiţi ce-i aia?, ba pentru “băieţii veseli”, ba pentru scoaterea orelor de religie din şcoli (pe motiv că ne spală copiii pe creier), ba pentru, iată, înalta cauză a delfinilor. Una peste alta, la ce-i ajuta pe delfini că erau declaraţi persoane non-umane? Le creştea self-esteemul? Le mai lărgea un pic orizontul de cultură? Le hrănea orgoliul? Făceau concursuri de miss persoana non-umană?
Însuşi argumentul lui Cernea, că asta ar face să crească rata de imagine a României, demonstrează că acest proiect legislativ, onest, altfel, şi simpatic, nu le ajută câtuşi de puţin delfinilor, ci tot nouă, românilor, care, repet, aşteptăm să ne vină pompierii la poartă ca să ne dea noroiul laoparte, în timp ce noi, eventual, mai facem şi mişto de ei. De civilizaţi ce suntem. Nici eu nu agreez ideea folosirii animalelor în scopuri de entertainment, nu-mi plac animalele la circ şi nici grădinile zoologice. Sunt total împotriva pet-shopurilor şi imaginea unui căţel care plângea neputincios într-o cutie dintr-un pet-shop n-o să mi-o şteargă din minte niciodată nimeni. Nici argumentul prioritizării, folosit de cei din comisii nu mi s-a părut valid. Dar nici nu văd la ce ar ajuta un delfin faptul că un om, undeva, pe uscat, nu-l mai face mamifer, ci persoană non-umană.
Dacă Remus Cernea se propunea pe sine să fie declarat persoană non-umană, s-ar fi bucurat, probabil, de un succes mai mare, iar proiectul ar fi trecut urgent de cele două comisii. Astfel, România ar fi câştigat un capital de imagine pentru că permite persoanelor non-umane să ocupe un fotoliu de parlamentar. Iha!