x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator REORGANIZAREA DORITĂ DE NICA / Curăţenie de primăvară la Interne

REORGANIZAREA DORITĂ DE NICA / Curăţenie de primăvară la Interne

de Mara Raducanu    |    Petru Zoltan    |    14 Mar 2009   •   00:00
REORGANIZAREA DORITĂ DE NICA / Curăţenie de primăvară la Interne

Ministrul de Interne, Dan Nica, a făcut ieri primele schimbări şi concedieri  din “ograda” ministerului pe care îl conduce. Aşa cum a anticipat Jurnalul Naţional, peste 700 de posturi din Aparatul Central au fost transferate la structurile operative, iar funcţiile de conducere – reduse cu 35%. Din cele 22 de direcţii generale au rămas numai opt, celelalte fiind comasate sau transformate în direcţii de rang inferior.



Aşa cum a anunţat Jurnalul Naţional de ieri, ministrul de Interne, Dan Nica, a făcut primele schimbări şi concedieri în ministerul pe care îl conduce.

Peste 700 de posturi din cele 2.000 ale Aparatului Central au fost transferate la structurile operative, iar funcţiile de conducere reduse cu 35%. Din cele 22 de direcţii generale au rămas numai opt, celelalte fiind comasate sau transformate în direcţii de rang inferior.

TRANSFERURI LA OPERATIV

La propunerea vicepremierului, ministru al Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, au fost efectuate o serie de modificări legate de organizarea şi funcţionarea MAI, prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului, pentru eficientizarea activităţii MAI. “Ca urmare a acestor modificări, 719 posturi din Aparatul Central al MAI au fost transferate la structurile operative, iar funcţiile de conducere s-au redus cu un procent de 35 %”, au precizat ieri surse din minister. Potrivit reprezentanţilor MAI, reorganizarea instituţiei presupune în primul rând reducerea direcţiilor generale, în cadrul unei direcţii fiind un director şi doi directori adjuncţi. Cu alte cuvinte, cel puţin teoretic cei care vor avea de suferit de pe urma deciziilor ministrului Nica sunt în mare parte chiar şefii. Astfel, numărul acestora a fost redus de la 22 de direcţii generale la opt, restul rămânând doar direcţii simple, ceea ce presupune la conducere un director şi un director adjunct, dar şi salarii mai mici.

SE SCHIMBĂ PĂRUL, DAR NĂRAVUL…
Noua organigramă a MAI, aprobată de Guvern, prevede înfiinţarea Direcţiei Generale Control şi Audit Intern, iar Agenţiile Naţionale Antidrog şi Împotriva Traficului de Persoane, precum şi Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională sunt transferate din subordinea ministerului sub comanda IGPR. Grupul Special de Protecţie şi Intervenţie “Acvila” va fi reorganizat în cadrul Inspectoratului Jandarmeriei Române, potrivit Ordonanţei de Urgenţă aprobate de Guvern. Din data de 15 martie, Institutul de Studii pentru Ordine Publică, structură specializată de învăţământ cu personalitate juridică va trece din subordinea ministerului în subordinea Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”.

Surse din cadrul MAI au declarat că înfiinţarea Direcţiei Generale Control şi Audit Intern va avea drept scop şi verificarea activităţilor financiare şi va consilia managerii unităţilor în legătură cu utilizarea resurselor. Schimbările propuse de ministrul Nica sunt argumentate prin necesitatea reglementării urgente a noului cadru organizatoric şi funcţional al MAI, pentru evitarea producerii unui blocaj instituţional. Rămâne de văzut dacă vor fi şi de bun augur şi după “epoca” Cristian David se va face într-adevăr puţină curăţenie şi prin minister.

×
Subiecte în articol: observator