Un incendiu a izbucnit în această dimineaţă, în jurul orei 03:00, la un restaurant din Centrul Vechi al Capitalei. Clădirea se află pe strada Sfântul Dumitru, în apropierea bisericii Stavropoleos, iar incendiul ar fi pornit de la hota bucătăriei.
Pompierii au intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă.
"Ajunsi la fata locului, am constatat că ardea la nivelul bucătăriei, se propagase la nivelul acoperişului şi la nivelul etajului unu. Dificultăţile au fost create de accesul greoi până la obiectiv şi arhitectura construcţiei care nu ne-a permis accesul uşor la nivelul acoperişului", a declarat pompierul Mihai Paşcu, citat de tvr.ro.
Citește pe Antena3.ro