x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România condamnată din nou de CEDO pentru tratamente inumane şi degradante din partea Poliţiei

România condamnată din nou de CEDO pentru tratamente inumane şi degradante din partea Poliţiei

de Mediafax    |    10 Ian 2012   •   15:23
România condamnată din nou de CEDO pentru tratamente inumane şi degradante din partea Poliţiei

Romania a fost din nou condamnata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), in cauza Rosioru impotriva Romaniei, pentru violarea de catre Politie a dreptului de a nu fi supus torturii, tratamentelor inumane sau degradante.

CEDO s-a pronuntat in cauza Rosioru impotriva Romaniei si a constatat violarea dreptului de a nu fi suspus torturii, tratamentelor inumane sau degradante (articolul 3 din Conventia europeana), atat sub aspect material cat si procedural, potrivit unui comunicat transmis de APADOR - CH.

"In ianuarie 2000, reclamantul a fost victima agresiunii din parte unor politisti din subunitatea de interventie rapida, in timp ce se afla intr-un bar. La vederea unui grup de sase - sapte politisti "mascati" a intrebat in gluma: "ce-i cu teroristii astia aici"?.

Drept raspuns, acestia l-au trantit pe jos, i-au pus catusele si l-au lovit cu bastoanele si picioarele, apoi l-au urcat in duba si l-au dus la politie, fiind lovit in continuare pe tot traseul.

Din cauza acestui tratament reclamantul a fost internat cu diagnosticul "traumatism toraco-abdominal; echimoze intinse fesa si coapsa stanga; traumatism cranio-facial; contuzii maini bilateral", iar ulterior a fost diagnosticat cu "tulburare depresiva ca urmare a unei agresiuni fizice", se precizeaza in comunicat.

In procedura din fata CEDO Guvernul a argumentat ca leziunile de pe corpul reclamantului au caracter accidental si sunt inerente oricarui proces de imobilizare.

Curtea Europeana a apreciat ca aceasta aparare nu este convingatoare si credibila si nu poate sa justifice forta excesiva utilizata de politisti. In concluzie, a constatat ca reclamantul a fost supus unui tratament degradant si inuman de catre agentii statului.

Curtea Europeana a constatat si incalcarea articolului 3 din Conventia europeana, sub aspect procedural, din cauza faptului ca ancheta autoritatilor romane cu privire la tratamentul la care a fost suspus reclamantul a fost ineficienta.

"Cercetarile au durat in total opt ani, dupa care s-au finalizat cu clasare pentru ca a intervenit prescriptia raspunderii penale a politistilor. Reclamantul s-a adresat in doua randuri instantelor nationale impotriva solutiilor de neincepere a urmaririi penale impotriva politistilor, iar acestea i-au dat dreptate, apreciind cercetarile drept incomplete. Cu toate acestea parchetul nu a remediat deficientele anchetei", se mai arata in comunicat.

Reclamantul a fost sustinut in demersurile sale in fata Curtii Europene de APADOR-CH, care reaminteste ca in cazul unor acuzatii de rele tratamente din partea agentilor statului, autoritatile au obligatia de a efectua cu celeritate o ancheta amanuntita, apta sa duca la tragerea la raspundere a celor vinovati, lipsa acesteia ducand la o stare de impunitate pentru organele de ordine publica, care duce la perpetuarea unor comportamente abuzive si care afecteaza increderea publicului in domnia legii.

"Acesta stare de fapt a fost constatata repetat de catre Curtea Europeana, care numai in anul 2011 a condamnat Romania in 12 cazuri pentru incalcarea articolului 3 sub aspect material si/sau procedural", precizeaza APADOR-CH.

×
Subiecte în articol: romania cedo cazul rosioru