x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România ocupă locul 2 în Europa la numărul de familii de albine, consumul de miere a crescut la 1,2 kg

România ocupă locul 2 în Europa la numărul de familii de albine, consumul de miere a crescut la 1,2 kg

de Redacția Jurnalul    |    03 Sep 2023   •   00:00
România ocupă locul 2 în Europa la numărul de familii de albine, consumul de miere a crescut la 1,2 kg

România ocupă locul doi în Europa la numărul de familii de albine, după Spania, cu un total de 2,3 milioane, înregistrând o producţie de miere de aproape 30.000 de tone şi un consum anual de 1,2 kg/locuitor, potrivit datelor statistice anunţate de reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), la Târgul Naţional al Mierii.

"Dacă vă uitaţi pe statistici, am început cu până într-un milion de familii de albine în anul 2007, la integrarea în UE, şi acum avem peste 2,3 milioane. Suntem a doua ţară europeană ca număr de familii de albine, după Spania. De asemenea, în 2007 aveam o producţie de 16.000 tone de miere şi acum am ajuns la aproape 30.000 de tone. Am început cu un consum de o jumătate de kilogram de miere pe cap de locuitor şi acum suntem la 1,2 kg/locuitor/an", a spus directorul general adjunct al Direcţiei Generale Politici Agricole din cadrul Ministerului Agriculturii, Gheorghe Tinel.

El a anunțat că şi Programul Naţional Apicol (PNA) a devenit atractiv pentru sector, în condiţiile în care în 2007 gradul de absorbţie a fost de 17%, iar în prezent a fost accesat 100%, însă din numărul total de apicultori înregistraţi, respectiv 32.000, doar 8.000 de apicultori au luat fonduri din PNA, adică 25% din total.

 

×
Subiecte în articol: romania . miere