Lovite de tren, dar ramase in viata
Desi tractorul in care se aflau a fost lovit in plin de un tren Sageata Albastra, la o trecere la nivel cu calea ferata, doua femei din satul maramuresean Lapusel au scapat doar cu cateva fracturi si contuzii, informeaza Mediafax. Tractorul a fost avariat in mare parte, iar trenul si-a continuat drumul dupa cateva minute.
Valcea - Artist in greva foamei pentru o cheie de aur
Un artist plastic gorjean ameninta ca intra in greva foamei si acuza Prefectura Valcea ca nu i-a achitat o lucrare de patru luni, mai precis o cheie de aur de 18 grame si 14 K, in valoare de 20 milioane lei. Artistul Ovidiu Paraianu (foto) lucrase cheia care urma sa fie inmanata de prefectul Aurel Vladoiu presedintelui Ion Iliescu, cu ocazia inaugurarii noului sediu al Bibliotecii Judetene. Presedintele nu a mai sosit, iar cheia a ramas la cei care au comandat-o si va fi donata Casei Cartii din Ramnicu-Valcea. (Octavian Herta)
Bucuresti - Directorul de la strazi va fi demis
Seria destituirilor continua la Primaria Capitalei. Radu Florin, directorul Administratiei Strazilor, va fi demis astazi in sedinta Consiliului General. In locul lui va fi numita Elena Ghineranu. Se pare ca Radu Florin si-a dat demisia de mai multe ori din cauza neintelegerilor cu primarul general, Traian Basescu, insa niciodata nu i-a fost acceptata. Consilierii generali vor dezbate, printre altele, si proiectele privind reorganizarea Administratiei pentru Supravegherea Animalelor si refacerea sistemului de canalizare. Tot astazi, Alexandru Dicu va fi numit director al Directiei de asistenta sociala. (Monica Andrei)
Acuzatii - Catuse prea stranse pentru Csibi Istvan
Omul de afaceri harghitean Csibi Istvan a reclamat Inspectoratului General al Politiei ca a fost torturat de trupele speciale care il pazeau in timpul transportarii sale de la Targu-Mures la Miercurea-Ciuc, unde avea un proces pe rol, informeaza Mediafax. Doi ofiteri de la Corpului de Control al IGP ancheteaza zilele acestea afirmatiile lui Istvan, care sustine ca cei care il pazeau i-au strans catusele prea tare pe maini si ca a suferit cumplit in timpul drumului de 140 de kilometri. Istvan este judecat pentru mai multe acuzatii de infractiuni economice, dar si pentru infractiuni comise cu acte de violenta.
Citește pe Antena3.ro
BRD - Noi produse de finantare pentru studenti
BRD a lansat ieri doua noi produse de finantare destinate studentilor. "Pachetul 10" include un card de debit in lei, prin care studentii beneficiaza de reduceri la cumpararea de produse si servicii din 30 de magazine. Studentii pot sa-si cumpere calculatoare, carti sau sa achite chiria apeland la "Creditul 10", valoarea imprumutului fiind intre 500 si 1.000 euro, echivalentul in lei, cu o dobanda anuala de 23%. Durata creditarii este cuprinsa intre 24 si 60 de luni, iar condiitiile pentru obtinere sunt prezentarea unui girant, de preferat ruda de gradul unu. Creditul "Student Plus" este destinat pentru finantarea studiilor postuniversitare, cu o valoare care poate ajunge pana la echivalentul in lei a 12.000 euro.
Piatra-Neamt - Conducere de gradinita, demisa pentru dizenterie
Directorul gradinitei din Piatra-Neamt unde 71 de copii si cinci angajati s-au imbolnavit de dizenterie a fost demis, iar administratorului i s-a desfacut contractul de munca, informeaza Mediafax. Directia de Sanatate Publica Neamt a fost asaltata de sute de copii si parinti chemati pentru analize, iar ancheta va fi extinsa la alte doua scoli. Conducerea DSP Neamt a apreciat ca in privinta cadrelor medicale ale gradinitei nu poate lua masuri administrative deoarece sunt angajati ai Spitalului Judetean.
Prahova - A murit dupa externarea din sanatoriu
Un cetatean moldovean a murit la cateva ore dupa ce a fost externat din Sanatoriul din Breaza, unde a fost tratat timp de doua saptamani, cazul fiind cercetat de politistii prahoveni, sesizati de fiul decedatului, informeaza Inspectoratul General al Politiei Romane, citat de Mediafax. Anchetatorii au stabilit ca barbatul, care suferea de afectiuni cardiace, a venit in Romania in 12 septembrie. Luni, el a fost externat, dar i s-a facut rau si a murit la Spitalul Judetean din cauza unei insuficiente respiratorii.
Distinctie - Primul roman ajuns pe Everest a fost decorat
Ticu Lacatusu a primit ieri Ordinul Romaniei in grad de cavaler "pentru rezultate sportive de mare performanta (...)". Este primul roman care a reusit ascensiunea unui varf peste 8.000 de metri (in anul 1992), primul conational ajuns pe Everest (1995) si participant la alte sapte expeditii in Himalaya. Decernarea medaliei s-a petrecut in cadrul unei conferinte de presa, organizate de Lacatusu, pe tema proiectului de cucerire a varfului Janak din Muntii Himalaya. Reusita acestei expeditii va constitui o premiera mondiala, iar Lacatusu considera ca va fi cea mai mare realizare a sa si un pas inainte pentru alpinismul romanesc. Actiunea este planificata pentru lunile octombrie-noiembrie ale acestui an. In incercarea sa temerara, Ticu va fi insotit de alti doi alpinisti experimentati: Viorel Amzaroiu si Ioan Torok.
Iasi - Primar retinut pentru o mita de 10 milioane de lei
Primarul comunei iesene Trifesti, Grigore Marcu, a fost retinut de procurorii PNA dupa ce a fost prins in flagrant marti, in timp ce primea 10 milioane de lei de la un producator agricol din localitate, pentru a aviza favorabil listele de plata a subventiilor acordate de stat proprietarilor de terenuri. Anchetatorii sustin ca Marcu a fost condamnat de mai multe ori pentru abuz in serviciu, fals intelectual, complicitate la inselaciune si tulburarea linistii publice. Procurorii verifica si daca au fost respectate dispozitiile legale la momentul depunerii candidaturii lui Marcu la alegerile locale din 2004. (Ion Alexandru)
Despagubiri - AVAS plateste pentru Automobile Dacia
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va semna un act aditional la contractul de privatizare a societatii Automobile Dacia, prin care va prelua obligatiile constructorului de autovehicule in procesul cu inginerul Romica Ion Sandu, inventatorul eleronului Dacia, a declarat Mircea Ursache, presedintele institutiei. "Dacia a platit deja 125 de miliarde de lei, cu mult peste plafonul stabilit pentru o despagubire prin contractul de privatizare, pentru ca sentinta din justitie a permis executarea conturilor societatii. Pentru orice datorie rezultata din acest proces, AVAS va acoperi obligatiile Dacia", a spus Ursache. Tribunalul Arges a ridicat de curand nivelul despagubirilor la 898 de miliarde de lei. Ultima suma avansata de Sandu se ridica la 1.100 de miliarde de lei. (Catalin Budescu)
Taximetristi - Amenzi de peste jumatate de miliard de lei
Politistii Brigazii de Politie Rutiera si reprezentanti ai Camerei Taximetristilor au verificat, in zilele de 23, 24 si 28 septembrie, modul in care detinatorii licentelor de transport respecta prevederile legii care reglementeaza aceasta activitate, existenta la bordul autovehiculelor utilizate a tuturor documentelor necesare si dotarea si starea tehnica a taximetrelor. Conform Mediafax, in numai trei zile au fost date taximetristilor 376 de sanctiuni contravetionale, valoarea totala a amenzilor ridicandu-se la peste 500 de milioane de lei, iar in noua cazuri s-a dispus retinerea licentelor de executie. De asemenea, au fost depistati 18 taximetristi "pirati", care practicau tarife exagerate, cu autoturisme neautorizate.
Vaslui - O primarie "functioneaza" in autoturismul primarului
Primaria comunei vasluiene Fruntiseni, nou infiintata, "functioneaza", inca de la alegerile locale, in autoturismul Dacia 1310, proprietate personala a primarului, din cauza ca nu are sediu propriu, transmite Mediafax. Toate actele primariei sunt tinute incuiate in autoturismul Dacia 1310 al primarului, care tot aici elibereaza si documentele pe care le solicita locuitorii. "Ne descurcam foarte greu, mai ales atunci cand ploua, pentru ca trebuie sa stau in masina sa completez documentele pentru cetatenii care le solicita, inmanandu-le pe geamul deschis", a declarat Viorel Crasmaru, primarul comunei Fruntiseni. Comuna a fost infiintata in primavara anului 2004, iar sedintele de consiliu local se desfasoara in sediul Primariei comunei Grivita, din care s-a desprins comuna Fruntiseni. Localitatea nu are nici politist din cauza lipsei de cadre existente in IJP Vaslui.