x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Romănia in cinci minute

Romănia in cinci minute

de Lucian Florea    |    Magda Colgiu    |    25 Sep 2007   •   00:00
Romănia in cinci minute

Preşedintele Traian Băsescu, omogolul său din Republica Azerbaidjan, Ilham Aliyev, impreună cu soţiile şi cu Neculai Onţanu, edilul Sectorului 2, au inaugurat ieri Parcul Tei



PRIETENIE. Preşedintele Traian Băsescu, omogolul său din Republica Azerbaidjan, Ilham Aliyev, impreună cu soţiile şi cu Neculai Onţanu, edilul Sectorului 2, au inaugurat ieri Parcul Tei, unde a fost amplasat şi bustul liderului naţional al poporului azer Heidar Aliyev. Lucrările de modernizare, amplasarea făntănilor arteziene muzicale şi luminate multicolor, precum şi amenajarea unei arene destinate spectacolelor au fost făcute din banii donaţi de comunitatea azeră. (M.A.C.)

17:02 - COMĂ
SUCEAVA
. O fetiţă de 2 ani din comuna Slatina a ajuns in comă la spital după ce a consumat din anticoncepţionalele mamei sale. (N.A.)
CEREMONIE. 675 de studenţi din anul I, dintre care 143 de fete, au jurat credinţă faţă de ţară la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza".


17:07 -Â POMENIRE
REPATRIERE. Trupul neinsufleţit al militarului Ioan Grosaru, ucis in misiune in Irak, a fost adus in ţară, la Suceava. Arhiepiscopul Pimen a oficiat o slujbă de pomenire. Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, a declarat că familia victimei va primi 80.000 de euro, prima de asigurare, şi o sută de solde.
ACCIDENT. Un bărbat a ajuns in stare gravă la spital după ce microbuzul cu care mergea s-a răsturnat in afara şoselei pe DN 2F Vaslui - Bacău. Alţi şase pasageri au leziuni uşoare. Accidentul s-a produs din cauza vitezei prea mari cu care şoferul microbuzului a intrat intr-o curbă.


INCĂLZIRE - Plafon mai mare pentru subvenţii
Democraţii vor să modifice Ordonanţa de Urgenţă prin care se acordă subvenţii de căldură pentru familiile cu venituri mici. Fostul secretar de stat in Ministerul Internelor Mircea Toader a precizat că proiectul privind modificarea ordonanţei a fost depus la Camera Deputaţilor. "Plafonul pănă la care se va acorda această subvenţie se va modifica pănă la 720 de lei de membru de familie (faţă de 500 de lei in prezent - n.r.). Efortul bugetar va fi de maximum 4.000 de miliarde de lei vechi", a precizat Mircea Toader. (Daniel Mihalaşcu)


PETROM - Carburanţi mai scumpi de astăzi
Benzina comercializată in reţeaua proprie de distribuţie a Petrom se scumpeşte de astăzi cu 6 bani pe litru, a anunţat compania. Preţul litrului de motorină se va majora şi el cu cel mult 7 bani. "Măsura vine ca urmare a creşterii cotaţiilor internaţionale, adaptată condiţiilor de piaţă din Romănia", spun reprezentanţii Petrom. (F.Z.)


INVĂŢĂMĂNT - Statutul dascălilor, in dezbatere
Liderii sindicatelor din educaţie discută din nou in această săptămănă, la Călimăneşti, impreună cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei Cercetării şi Tineretului (MECT), proiectul de lege privind statutul personalului didactic. Cristian Adomniţei, ministrul de resort, este optimist in privinţa elaborării pachetului de legi privind educaţia pănă la sfărşitul lunii. (Alina Gavrilă)


TIMIŞOARA - Tănără accidentată de tren
O tănără de 21 de ani a fost acroşată de locomotiva unui personal lăngă Timişoara şi a declarat, fiind in stare de şoc, că a fost bătută, violată şi aruncată din tren. Accidentul s-a produs duminică seară, iar femeia a ajuns la spital cu mai multe traumatisme. "Avem o declaraţie de la un mecanic de locomotivă, care spune că a văzut-o pe fată lăngă şină, apropiindu-se de tren, şi a acroşat-o. Deocamdată nu se poate vorbi cu ea, este in stare de inconştienţă", a declarat purtătorul de cuvănt al Poliţiei Transporturi Feroviare, Dan Peteri, citat de Mediafax.


DN 1 - Trafic securizat cu 6,6 milioane de euro
Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) va organiza o licitaţie pentru contractarea unor lucrări de securizare a traficului pe DN 1 in valoare de 6,6 milioane de euro, fără TVA. Cea mai mare parte a finanţării, respectiv 65,41%, este asigurată din fonduri PHARE, restul de 34,59 % din valoarea contractului urmănd să fie asigurat de la bugetul de stat. Proiectul vizează
eliminarea riscului de producere a accidentelor rutiere pe DN 1, prin imbunătăţirea carosabilului şi a intersecţiilor in localităţile din zonă. (E.S.)


SĂNĂTATE - Pregătiţi pentru pandemia de gripă
Romănia este mai bine pregătită decăt in urmă cu doi ani pentru o eventuală pandemie de gripă, a declarat Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii. In acest sens, Ministerul Sănătăţii Publice are trei proiecte ce se derulează prin Institutul "Matei Balş" şi prin Institutul "Cantacuzino", dar şi alte nouă unităţi speciale unde pot fi tratate cazurile de gripă. Prof. dr Adrian Streinu-Cercel a anunţat că, in acest moment, Ministerul Sănătăţii are in stoc medicamente pentru tratamentul a 20.000-30.000 de pacienţi. (Georgeta Licsandru)


AVEREA LUI DIP - Verdict amănat cu o săptămănă
Verdictul privind legalitatea averii fostului ministru al Economiei şi Comerţului, Dan Ioan Popescu, a fost amănat ieri de magistraţii Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. O soluţie referitoare la modul in care demnitarul şi soţia sa au dobăndit o serie de bunuri in perioada 2000-2004 este aşteptată săptămăna viitoare. Proprietăţile asupra cărora instanţa supremă a instituit sechestru, apreciind că provenienţa lor nu a putut fi justificată, au o valoare de peste 46 de miliarde de lei vechi.


TURUL ŢĂRII - Intr-un picior pe bicicletă
Un tănăr de 29 de ani, din Sighetu Marmaţiei, a pornit la drum să facă turul Romăniei pe bicicletă, deşi are un picior amputat. Ioan Anghel Ardelean a rămas cu acest handicap in urmă cu 11 ani, cănd a suferit un accident de tren. "Vreau să arăt tuturor persoanelor fără voinţă că se poate face ceva chiar şi cu handicap. Vreau să ii incurajez", a spus Ardelean. Tănărul are de parcurs aproximativ 2.000 de kilometri şi foloseşte o bicicletă obişnuită, fără nici o adaptare specială. (Dana Lepădat)

×
Subiecte în articol: observator