x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Românii vor avea o nouă ZI LIBERĂ. 24 ianuarie, declarată oficial zi naţională, nelucrătoare

Românii vor avea o nouă ZI LIBERĂ. 24 ianuarie, declarată oficial zi naţională, nelucrătoare

04 Dec 2014   •   08:09
Românii vor avea o nouă ZI LIBERĂ. 24 ianuarie, declarată oficial zi naţională, nelucrătoare

Românii vor avea o nouă zi liberă. Ziua de 24 ianuarie a fost declarată oficial zi naţională, nelucrătoare, în care se va sărbători Unirea Principatelor Române. Decizia a fost luată, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor.

Deputaţii au adoptat, în acest sens, un proiect de lege, iniţiat de un grup de parlamentari, care declară ziua de 24 ianuarie ca fiind sărbătoare legală,  informează România TV. Proiectul a fost adoptat cu 276 de voturi "pentru",  4 "împotrivă" şi 11 abţineri.

ZILE LIBERE PENTRU 2015:
 
Anul Nou
- 1 ianuarie. joi
- 2 ianuarie. vineri
Paştele
- 12 aprilie. duminică
- 13 aprilie. luni
Ziua Internaţională a Muncii
- 1 mai. vineri
Rusaliile
- 31 mai, duminică
- 1 iunie, luni
Adormirea Maicii Domnului
- 15 august, sâmbătă
Sfântul Andrei
- 30 noiembrie, luni
Ziua Naţională a României
- 1 decembrie, marţi
Crăciunul
- 25 decembrie, vineri
- 26 decembrie, sâmbătă

Pe agenda plenului Camerei Deputaţilor se mai află un proiect de lege, iniţiat de deputatul PP-DD, Andrei Condurăţeanu, care prevede ca şi ZIUA A TREIA DE CRĂCIUN să fie zi liberă.

×