x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Romsilva: "Nu suntem proprietarul, ci administratorul pădurilor statului. Prejudiciul de 300 milioane euro, nefundamentat"

Romsilva: "Nu suntem proprietarul, ci administratorul pădurilor statului. Prejudiciul de 300 milioane euro, nefundamentat"

17 Oct 2014   •   17:28
Romsilva: "Nu suntem proprietarul, ci administratorul pădurilor statului. Prejudiciul de 300 milioane euro, nefundamentat"

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva susţine că afirmaţiile potrivit cărora instituţia ar fi fost prejudiciată cu 300 de milioane de euro au fost făcute în mod nefundamentat şi nelegal şi precizează, într-un comunicat,că instituţia 'nu este proprietarul, ci administratorul pădurilor statului'.

"În mod cu totul nefundamentat şi nelegal, în toate comunicatele de presă şi în ştirile mass-media, se face afirmaţia conform căreia Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a fost prejudiciată cu suma de cca. 300 milioane de euro, fără a se cunoaşte faptul că Romsilva nu este proprietarul, ci administratorul pădurilor statului", se menţionează în comunicat.

Referitor la informaţiile apărute cu privire la directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu, comunicatul subliniază că 'între priorităţile sale s-a aflat cea privind apărarea integrităţii fondului forestier proprietate publică a statului, în contextul căreia a cerut implicare şi responsabilitate maximă compartimentelor responsabile din centrala regiei şi din unităţile teritoriale'

×
Subiecte în articol: romsilva