x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator S-au reluat zborurile de pe Aeroportul Internaţional Craiova

S-au reluat zborurile de pe Aeroportul Internaţional Craiova

10 Noi 2015   •   12:06
S-au reluat zborurile de pe Aeroportul Internaţional Craiova
Sursa foto: aeroportcraiova.ro

Aeroportul Internaţional Craiova a fost redeschis, marţi, după aproximativ o jumătate de an în care s-au efectuat lucrări de modernizare a pistei. Prima cursă după redeschiderea aeroportului a avut destinaţia Roma şi aparţine companiei Wizz Air.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a declarat presei că modernizarea Aeroportului din Craiova reprezintă una dintre cele mai importante investiţii din regiunea Sud-Vest, noua pistă "putând rezista 100 de ani".

"Aeroportul Internaţional Craiova este un obiectiv care aparţine Consiliului Judeţean Dolj şi, în ultimii ani, am depus toate eforturile în vederea reabilitării şi modernizării. Ceea ce s-a realizat aici este foarte important pentru siguranţa zborurilor. Greutatea avioanelor care pot să aterizeze a crescut foarte mult, astfel că avioanele mari sau avioanele mai mici, dar cu încărcătură foarte mare, pot să aterizeze acum în siguranţă", a spus Prioteasa.


aeroportcraiova.ro

Lucrările de modernizare a pistei au fost realizate prin proiectul 'Reabilitarea infrastructurii de mişcare a Aeroportului Craiova', care a avut o valoare de circa 24,4 milioane de euro, fiind finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Transport.


aeroportcraiova.ro

Prin această investiţie s-a urmărit realizarea lucrărilor de reparaţii la structura de beton pentru toată infrastructura de mişcare, aplicarea unui covor de mixturi asfaltice pe pista de aterizare-decolare, lărgirea căii de rulare la o lăţime de 25 metri, extinderea platformei de îmbarcare-debarcare de la 2 la 8 locuri de parcare, modernizarea instalaţiei de balizaj şi construirea unui post de transformare, precum şi realizarea unui nou sistem de canalizare.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: craiova aeroport zboruri roma wizz air