Poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi au verificat, pe 12 februarie, 163 de autovehicule, dintre care zece microbuze, fiind legitimate 196 de persoane şi aplicate 57 de sancţiuni contravenţionale, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR)
Din totalul sancţiunilor, 11 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul de persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare, 36 pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice şi zece la alte acte normative.
"Totodată, pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege, au fost retrase două certificate de înmatriculare, fiind reţinute o pereche de plăcuţe de înmatriculare şi o autorizaţie de taxi", arată sursa citată.
La activităţile de control au participat poliţişti din cadrul structurilor de poliţie transporturi, de la rutieră, precum şi reprezentanţi ai Registrului Auto Român.