x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sărbători fericite de la GOOGLE! TRIMITE ȘI TU MESAJE DE CRĂCIUN celor dragi

Sărbători fericite de la GOOGLE! TRIMITE ȘI TU MESAJE DE CRĂCIUN celor dragi

24 Dec 2013   •   08:42
Sărbători fericite de la GOOGLE! TRIMITE ȘI TU MESAJE DE CRĂCIUN celor dragi

GOOGLE România şi-a schimbat, marţi, logoul, pentru a le ura românilor ”Sărbători fericite”.  Logoul GOOGLE afişează un peisaj de iarnă, în care o sanie cu doi copii este trasă de un cal.

Crăciunul, una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii, celebrează de peste 2.000 de ani naşterea lui Iisus şi este prilej de a petrece în familie, lângă bradul împodobit, cu bucate tradiţionale, colinde şi daruri aşteptate atât de copii, cât şi de cei mari.

Primii creştini nu celebrau naşterea lui Iisus pe 25 decembrie, considerând că aceasta a avut loc în luna septembrie, odată cu Ros Hashana (sărbătoare din calendarul iudaic). În anul 264, Saturnaliile au căzut pe 25 decembrie şi împăratul roman Aurelian a proclamat această dată "Natalis Solis Invicti", festivalul naşterii invincibilului Soare. În anul 320, Papa Iuliu I a specificat pentru prima dată oficial data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie.

SMS ideal de Crăciun! Mesaje de Sărbători!


- “Frumuseţea iernii, cu dulcele ecou al colindelor si cu imaginea celor dragi în suflet să vă aducă împlinire, iubire si fericire. CRĂCIUN FERICIT!”

- “Moşul vine cam tiptil, niciodată nu-l simţim, dar de fiecare dată, lasă-n fiecare poartă fericire, bucurie, sănătate pe vecie! CRĂCIUN FERICIT!”

- “Să vină Crăciunul şi toţi clopoţeii din brad să-ţi cânte colindul magic care să poarte cu el încrederea, puterea şi speranţa de care ai nevoie! CRĂCIUN FERICIT!”

- „De Crăciun, s-aveţi brad încărcat, bogat, pahar închinat, vin curat, gând luminos şi împliniri. CRĂCIUN FERICIT!”

- “Moş Crăciun bate la uşă, Scoate mâna din mănuşă, Şi vă dă din palma lui, Darurile cerului. Lângă brad şi lângă foc, Să vă umple de noroc! CRĂCIUN FERICIT!

- “Aceasta e o noapte specială, în care poţi întâlni o persoană specială! Este vorba despre copilul care ai fost. Uită pentru o noapte grijile si retrăieste miracolul noptii de CRĂCIUN!”

- “Fie ca aroma de brad, portocală, colindele, cozonacul cald şi mirosul de iarnă să vă umple inimile de bucurie şi sufletele de linişte. CRĂCIUN FERICIT!”

-  “Învaţă să culegi din fiecare Crăciun sfinţenie, bucurie, lumina pe care să o împarti tot anul cu cei dragi! CRĂCIUN FERICIT!”

- “Să ningă în noaptea de Crăciun cu vise împlinite! Învaţă  să visezi, păşeşte dincolo de real, CRĂCIUNUL face minuni!”

- “Cel mai mare dar pe care ni-l poate aduce Crăciunul sunt o familie fericită şi prietenii dragi aproape. CRĂCIUN FERICIT!”

- “Una dintre bucuriile Crăciunului este să te gândeşti la persoanele speciale din viaţă si tu eşti una dintre acele persoane minunate! Să ai un CRĂCIUN FERICIT!”

- “Fie ca viaţa ta să fie colorată si veselă asemenea unui… brad de CRĂCIUN! Sărbători fericite!”

- „Cu colinde de Crăciun, vă doresc un an mai bun şi cu dragostea creştină, să primiti în dar lumină, zurgălăi de flori de gheaţă, mult noroc s-aveti în viaţă!  CRĂCIUN FERICIT şi La Multi Ani cu Sănătate!”

- “L-am visat pe Moş azi noapte, venea tare de departe, Cu un sac mare în spate, Să aducă sănătate, deci aşteaptă-l că el vine, dar acum este la mine! CRĂCIUN FERICIT!”

- „Fie ca sărbătorile de iarna sa vă aducă bucuria Crăciunului prin speranţa, spiritul Crăciunului prin pace, emoţia Crăciunului prin dragoste”

- „Lumina sfântă venită în Ajun să vă aducă în suflet un veşnic CRĂCIUN. Sărbători de vis alături de cei dragi!”

- „În prag de sărbători, cu pacea, lumină şi căldură în suflet, vă doresc sa aveţi parte de zile minunate, de un Moş Crăciun darnic şi bun. Crăciun fericit şi La multi ani!”

- „Fie ca Naşterea Domnului să vă lumineze sufletele şi casa, să aveţi parte de sănătate, belşug şi fericire!”

- „Sărbători fericite cu bucurii şi împliniri alături de cei dragi! Să vă găsească Moşul cu masa bogată şi sufletul curat!”

- „De Crăciun este momentul să uităm de griji şi supărări, să iertam şi să iubim şi să ne amintim ca nu suntem niciodată singuri! CRĂCIUN FERICIT!”


×