Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.355 lei în luna ianuarie 2009, în scădere faţă de luna precedentă cu 134 lei, respectiv cu nouă la sută, arată Institutul Naţional de Statistică. Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.839 lei în luna ianuarie 2009, cu 9,1 la sută mai mic faţă de luna precedentă.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţile de transporturi aeriene (3.272 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (757 lei). Indicele câştigului salarial real pentru luna ianuarie 2009 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 89,9 la sută. Comparativ cu luna ianuarie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 12,9 la sută. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a înregistrat o creştere cu 5,8 la sută, notează Mediafax. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 125,3 la sută, cu 14,1 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna decembrie 2008.
În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea celui de al 13-lea salariu şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an, precizează INS. În luna ianuarie 2009, în majoritatea activităţilor economice nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai scăzut decât în luna decembrie 2008, când s-au acordat prime ocazionale (pentru sărbătorile de iarnă, prime de vacanţă sau al 13-lea salariu) ori s-au realizat producţii mai mari.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net au fost cele de peste 25 la sută consemnate în fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, fabricarea produselor din tutun, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), extracţia minereurilor metalifere, transporturi pe apă. Scăderi ale salarial mediu net între 20 la sută şi 22 la sută au fost înregistrate în alte activităţi extractive, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, industria metalurgică, captarea, tratarea şi distribuţia apei, între 15 la sută şi 20 la sută în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, cercetare-dezvoltare, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea altor mijloace de transport, administraţie publică, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice. Creşteri ale câştigului salarial mediu net în luna ianuarie 2009 faţă de luna precedentă, în unele activităţi economice, au fost determinate de acordarea de prime anuale (inclusiv a celui de-al 13-lea salariu) în activităţile de învăţământ (4,7 la sută) şi sănătate şi asistenţă socială (2,1 la sută), plata în funcţie de contracte ori de realizări în activităţile de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (4,6 la sută), respectiv transporturi aeriene (1,3 la sută).
Citește pe Antena3.ro