x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Scenarii apocaliptice care pot distruge omenirea până în anul 2050

Scenarii apocaliptice care pot distruge omenirea până în anul 2050

25 Iul 2014   •   09:36
Scenarii apocaliptice care pot distruge omenirea până în anul 2050

De la schimbări climatice până la terorism cibernetic, o serie de ameninţări serioase s-ar putea transforma în catastrofe globale, dacă nu vom lua măsuri. Business Insider a alcătuit o listă cu cele mai înfricoşătoare scenarii cu care ne-am putea confrunta până în anul 2050.

Citeşte şi O nouă apocalipsă ameninţă Terra: Vine exact pe 19 octombrie, susţine un document secret

Exod

Schimbările climatice ar putea să forţeze milioane de oameni să-şi părăsească locuinţele, până în anul 2050. Conform unui raport întocmit de IOM (n.r. International Organization for Migration, Organizaţia internaţională pentru migraţie, în limba engleză), până în anul 2050 vor exista în jur de 200 de milioane de "refugiaţi climatic", în timp ce un studiu realizat anul acesta a ajuns la concluzia că o creştere a temperaturii medii pe glob cu doar trei grade Celsius ar duce la strămutarea a peste 600 de milioane de persoane. Clima s-a încălzit deja cu un grad în ultimii o sută de ani, iar temperatura medie creşte din ce în ce mai repede, relatează Business Insider.

Citeşte şi PROFEŢIA ŞOCANTĂ a SFÂNTULUI NILUS. "Oamenii vor fi ca nişte păpuşi în mâinile ANTICHRISTULUI"

Inundaţii

O altă consecinţă a schimbărilor climatice, în principal a încălzirii globale, nivelul crescut al apelor ameninţă zonele de coastă din întreaga lume. Încă de la mijlocul secolului al XIX-lea, riscul ca o maree de furtună să treacă peste digul din Manhattan, New York, Statele Unite, a crescut de douăzeci de ori. Un astfel de fenomen avea loc, de obicei, o dată la 100-400 de ani, dar specialiştii spun că, în prezent, apele ar putea să depăşească digul o dată la patru-cinci ani.

Mai multe scenarii care ar putea duce la o apocalipsă până în 2050 pe RomâniaTV.net.

×