x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator SCJU Cluj: Cei cinci răniţi în accidentul aviatic din Munţii Apuseni nu erau în şoc hipotermic în momentul în care au fost preluaţi

SCJU Cluj: Cei cinci răniţi în accidentul aviatic din Munţii Apuseni nu erau în şoc hipotermic în momentul în care au fost preluaţi

21 Ian 2014   •   16:58
SCJU Cluj: Cei cinci răniţi în accidentul aviatic din Munţii Apuseni nu erau în şoc hipotermic în momentul în care au fost preluaţi
Sursa foto: SCJU Cluj: Cei cinci răniţi în accidentul aviatic din Munţii Apuseni nu erau în şoc hipotermic în momentul în care au fost preluaţi

Medicul coordonator al UPU din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, Adela Golea, a declarat, marţi, că cei cinci răniţi în accidentul aviatic din Munţii Apuseni nu erau în şoc hipotermic în momentul în care au fost preluaţi, având temperaturi normale.

 Întrebată, marţi, într-o conferinţă de presă, dacă statul atâtea ore în frig le-a afectat starea de sănătate, Adela Golea a spus că răniţii nu erau în şoc hipotermic. "Când au fost preluate cele cinci victime nu aveau şoc hipotermic, erau cu temperaturi care se încadrau în temperaturi normale", a spus aceasta.

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Cluj, Petru Şuşcă, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că rănitul cu cele mai grave leziuni este copilotul, fără a da alte detalii.  "Pacientul cu leziunile mai grave este copilotul. Nu sunt complicaţii, starea lor este stabilă, nu sunt complicaţii în prezent. Copilotul este în afara oricărui pericol", a spus Şuşcă.

Potrivit acestuia, trei dintre pacienţii internaţi la Terapie Intensivă au fost supuşi în timpul nopţii şi al dimineţii unor intervenţii chirugicale, ortopedice şi de chirurgie plastică. "Starea lor este stabilă hemodinamic şi sunt conştienţi", a spus managerul SCJU.

×