x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Școala românească dăunează grav învățatului

Școala românească dăunează grav învățatului

09 Oct 2015   •   18:26
Școala românească dăunează grav învățatului
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Recent, Suedia a anunţat că implementează şcoala fără bănci, organizând interioarele într-un mod neconvenţional, astfel încât să stimulete creativitatea şi curiozitatea copiilor. La noi, în schimb, sistemul se bazează în continuare pe memoria mecanică, altfel spus pe învăţatul pe de rost.

Țările care pun accent pe creativitate și pe abilități au ajuns de ceva vreme la concluzia că sarcina unui sistem eficient de învățământ nu e să producă indivizi cu cultură generală, ci indivizi productivi, adaptați cerințelor din ce în ce mai exigente ale vieții (personale și profesionale) și care au o baza minim necesară de informații, maximum de abilități și interesul format pentru a se perfecționa. România a rămas, însă, la educaţia direcţionată de la profesor la elev, care nu îi lase copilului loc pentru curioziate, explorare şi nici măcar pentru încercare-eroare. Copiii asimilează informaţia doar pe moment, pentru lecţia respectivă sau pentru notă.

Părinți și copii, în cursa pentru note mari
Potrivit psihologului Miruna Stănculescu, “există o tradiție conform căreia învățământul românesc pune presiune pe contribuția la învățătură a părintelui, nu numai prin temele de acasă ci și prin crearea nevoii de meditații. Lecțiile de acasă devin astfel un stres pentru părinte, care transmite și el mai departe stresul copilului. Părinți și copii deopotrivă, toată lumea se angajează în cursa pentru note și pentru locurile fruntașe. Nu mai are nimeni timp să se gândească la ce înclinații are copilul în chestiune, ce afinități. Odată intrați în morișca scolarizării, ne așteptăm să facă față deopotrivă tuturor cerințelor, indiferent de preferințe, sau potențial”.

„Să luăm de pildă, cititul, eterna problemă a noii generații. Câți profesori sau părinți își bat capul să insufle copilului nu obligația cititului, ci mirajul care face posibil să trăiești o carte cu toată mintea și imaginația ta? Știu copii care, atunci când fac o boacănă, sunt trimiși în cameră să citească, drept pedeapsă. Am lucrat cu adolescenți care nu știau să citească. Erau alfabetizați, dar nu știau să citească. Și nici să învețe. Ca și cititul, învățatul devine un act automat, făcut la repezeală pentru a scăpa de o sarcină, evident neplăcută”, spune psihologul.

Acumularea stresului din cauza programei şcolare poate duce la depresii în adolescenţă, tentative de suicid sau formarea unor caractere rebele. Semnele de stres la copii:
- refuzul şcolar
- frica pentru siguranţa lor şi a părinţilor
- dureri de stomac sau alte dureri
- tristeţe 
- grija excesivă pentru şcoală, prieteni, familie
- dificultate de relaxare şi de somn


×