UPDATE 13:21 - Cursurile şcolare vor fi suspendate în 26 de judeţe din zonele aflate sub incidenţa Codului Portocaliu şi Codului Galben de ninsoare şi viscol, instituite sâmbătă seară.
---------------------------
Cursurile vor fi suspendate luni şi marţi în Bucureşti la recomandarea Instituţiei Prefectului şi a Primăriei Generale, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.
Inspectoratul şcolar al Municipiului Bucureşti va informa Ministerul Educaţiei Naţionale despre decizia de suspendare a cursurilor, a precizat inspectorul Marian Banu.
"Având în vedere condiţiile meteorologice nefavorabile, conducerea Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti a decis sistarea cursurilor unităţilor de învăţământ preuniversitar (preşcolar, gimnazial şi liceal) din Municipiul Bucureşti pentru datele de luni, 27 ianuarie 2014 şi marţi, 28 ianuarie 2014. Această decizie a fost luată la recomandarea Instituţiei Prefectului şi Primăriei Capitalei şi cu informarea MEN. Reluarea cursurilor în Municipiul Bucureşti va fi anunţată din timp", a precizat MEN într-un comunicat de presă remis duminică AGERPRES.
O măsură similară a fost luată în Brăila, acolo unde vor fi închise toate şcolile din judeţ, cu excepţia celor din municipiul Brăila.