
„Astăzi, Primarul Capitalei ne spune că vinovată pentru situația termoficării din București este o companie din portofoliul Ministerului Energiei — ELCEN. O companie față de care Primăria Capitalei are datorii imense, de peste 1,1 miliarde lei. În zilele grele de iarnă pentru București, noi suntem aici, nu am plecat în campanie electorală. Am avut azi comandament de iarnă Am găsit și vom găsi mereu soluții, în sprijinul bucureștenilor. Avaria de ieri, de la CET Vest, a fost remediată în timp record. Mai mult, ELCEN nu a întrerupt nicio secundă furnizarea agentului termic, pornind un cazan de apă fierbinte pentru a suplini declanșările de la echipamentele din CET VEST. Nu a fost niciun impact semnificativ la consumatorul final din cauza acestui incident, iar asta o confirmă oficial ELCEN”, a scris pe Facebook Sebastian Burduja.
El susține că CET-urile din București „și fac treaba, prin eforturi supraomenești ale oamenilor care se ocupă de funcționarea lor”.
Ministrul arată că în noiembrie 2024 a sesemnat cu ELCEN contracte de finanțare în valoare de 362 de milioane de euro pentru modernizarea CET Grozăvești, CET Progresu și CET București Sud. De asemenea, în iunie 2024, au fost demarate lucrările la CET Titan, prima termocentrală construită în ultimele decenii în Capitală.
Burduja mai spune că a fost lansat un apel de sute de milioane de euro, tot din fondul pentru modernizare, pentru reabilitarea rețelelor de termoficare: „Oradea, Clujul, Craiova, Ploieștiul, Suceava și alții au reușit și au semnat deja contractele. Bucureștiul a depus două aplicații neeligibile, respinse de evaluatorii externi”.
„Am inițiat fuziunea ELCEN-Termoenergetica, după ani de blocaje și după o muncă de convingere inclusiv la nivelul Consiliului General. Procesul este în grafic și Bucureștiul va avea un sistem integrat și modern de termoficare. Între timp, pierderile din rețeaua de termoficare a primăriei depășesc în continuare peste 2400 t/h (da, 2400 de tone de apă fierbinte se scurg prin țevile vechi ca printr-o sită, în fiecare oră). CET-urile funcționează, dar au nevoie de plata datoriei PMB către ELCEN, ca proiectele cu finanțare europeană să poată fi cofinanțate și implementate în grafic. Aceasta este realitatea”, mai spune Burduja.
Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a spus marți că avaria de la CET Vest este a opta din acest sezon rece și susține că ELCEN trebuie să facă investiții: „Degeaba schimbăm conductele, dacă nu există agent termic care să treacă prin ele”.
„Apreciez faptul că ELCEN a remediat avaria de la CET Vest care a lăsat în frig sute de locuitori din Sectorul 6. Totuși, este a 8-a avarie din acest sezon rece, iar asta înseamnă că alimentarea cu agent termic este imprevizibilă, iar cei care au de suferit sunt bucureștenii. Investițiile Primăriei Capitalei în modernizarea conductelor de termoficare vor părea inutile dacă ELCEN, aflat în subordinea Ministerului Energiei, nu va face investiții în modernizarea CET-uri pentru a reduce numărul avariilor”, a scris marți, pe Facebook, Nicușor Dan.
