x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sedinta de Guvern - Ucenicie efectuata dupa reguli noi

Sedinta de Guvern - Ucenicie efectuata dupa reguli noi

de Eugenia Mihalcea    |    17 Feb 2006   •   00:00

Angajatorii care doresc sa incheie contracte de ucenicie trebuie sa obtina autorizatie de la Directiile de munca, solidaritate sociala si familie judetene si a municipiului Bucuresti, conform normelor metodologice de aplicare a legii privind ucenicia la locul de munca, aprobate in sedinta de guvern de ieri. Angajatorii de ucenici pot fi autorizati pentru o perioada de patru ani daca dispun de resurse materiale, umane si financiare necesare organizarii si desfasurarii uceniciei la locul de munca, dar si de un program de formare profesionala prin ucenicie la locul de munca. Cel care va coordona formarea profesionala a ucenicului este un maistru de ucenicie atestat pentru aceasta activitate. Maistrul de ucenicie trebuie sa consemneze observatiile sale cu privire la realizarea programului de formare profesionala prin ucenicie, precum si progresele inregistrate de fiecare dintre ucenici in Jurnalul de ucenicie. (Eugenia Mihalcea)

×
Subiecte în articol: observator ucenicie