Ministerul Sănătăţii a rezolvat criza vaccinului tetravalent, care îl prinde nepregătit în fiecare an, în stil propriu: contract de 10 milioane de lei, fără licitaţie. Banii au ajuns la Farmexpert DCI, firma cu cele mai mari contracte publice. Bâlbele autorităţilor pun în pericol vieţile a mii de copii şi îi determină pe părinţi să facă treaba statului căruia îi plătesc taxe şi impozite. Aşa au ajuns mămicile disperate să se organizeze în grupuri care să aducă vaccinul din străinătate.
Ministerul Sănătăţii Publice a atribuit prin negociere fără anunţ de participare, pe 24.02.2017, un contrat pentru furnizare de vaccin tetravalent firmei bucureştene Farmexpert DCI SRL, în valoare de 10.227.700 lei, fără TVA. Locul principal de furnizare este sediul Unifarm, compania naţională pentru distribuţie de medicamente. Potrivit ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, vaccinul urma să fie distribuit în toată ţara începând cu data de 28.02.2017, rezolvând astfel o criză care dura de câteva luni şi pe care politicienii o soluţionau prin promisiuni săptămânale. În acest moment, ministerul se mai poate „lăuda” cu o singură criză majoră: lipsa vaccinului hexavalent, pe care autorităţile habar nu au când îl pot asigura.
Contracte uriaşe cu statul
Legislaţia prost croită şi dezinteresul ministerialilor au făcut, pe de-o parte, ca sute de mii de părinţi să tremure de frică pentru copiii lor care nu primesc vaccinurile vitale, iar pe de altă parte să ţină sistemul medical ostatic al unor companii farmaceutice. Aşa a ajuns Farmexpert DCI să ajungă firma cu cele mai mari încasări de la bugetul de stat din România. Potrivit datelor de anul trecut ale Agenţiei pentru Agenda Digitală a României, Farmexpert DCI a primit în ultimii doi contracte în valoare totală de 3.972.795.911,12 lei, echivalentul a peste 900 de milioane de euro. De altfel, primele trei locuri în topul companiilor cu cei mai mulţi bani primiţi de la bugetul de stat sunt ocupate de distribuitori de medicamente.
Cine sunt cei de la Farmexpert DCI
Înfiinţată în 1996, Farmexpert DCI SRL este deţinută în proporţie de 100% de grupul german Alliance Heathcare Deutschland, controlat, la rândul său, de britanicii de la Alliance Boots, unul din liderii mondiali în domeniul sănătăţii. Persoanele împuternicite pentru conducerea Farmexpert DCI sunt Aldiadi SRL, Valentin Ene, Emilian Trăsnea, Iulian George Trandafir, Marius Tănase, Daniel Ştefan, Pro Streamline Consulting SRL, Ralf Harald Lieb, Cepene SRL, Vita Vision SRL, Pharmacon Med SRL, Marketing Consult Said SRL, Galio Consult SRL şi Thomas Trumper. Firma a raportat pentru anul 2015 o cifră de afaceri de 2.808.206.351 lei şi un profit net de 75.093.235 lei, cu 964 de angajaţi, dar şi datorii de 1.190.456.865 lei.
În lipsa vaccinului tetravalent, zeci de mii de copii au riscat să se îmbolnăvească de difterie, tetanus, tuse convulsivă sau poliomelită. Vaccinul trebuie administrat copiilor la vârsta de şase ani, iar după ce Ministerul Sănătăţii a ridicat din umeri luni la rând, părinţii disperaţi au încercat să facă rost de medicament pe cont propriu. Aşa au apărut grupuri pe internet, prin care părinţii se adunau pentru a cumpăra vaccinul din străinătate, dar nu aveau nici o siguranţă că făceau rost de un produs valabil, întrucât medicamentul necesită condiţii speciale de păstrare şi transport.
Ministerul Sănătăţii dă rateuri an de an atunci când vine vorba de vaccinurile de care au nevoie copiii, indiferent de cine s-a perindat pe la conducerea instituţiei. Astfel, la sfârşitul lunii ianuarie, din cele cinci vaccinuri obligatorii cu care trebuie imunizaţi bebeluşii, numai în cazul celui împotriva tuberculozei existau doze suficiente. În cazul celorlalte, stocurile erau insuficiente sau lipseau cu desăvârşire. În schema obligatorie de vaccinare a copiilor sunt incluse: vaccinul antihepatic B, vaccinul BCG împotriva tuberculozei, vaccinul hexavalent, vaccinul ROR (rujeolic-oreion-rubeolic) şi cel diftero-tetano-pertussis acelular, poliomielitic inactivat.