x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sergiu Andon: Reacţia CSM este inoportună

Sergiu Andon: Reacţia CSM este inoportună

de Adrian Ilie    |    18 Feb 2016   •   22:18
Sergiu Andon: Reacţia CSM este inoportună
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Într-un comunicat remis ieri Agerpres, președintele CSM, Mircea Aron și-a exprimat poziția în legătură cu afirmațiile președintelui Iohannis și ale parlamentarilor, cu privire la acțiunea de luni a ANAF. El a spus că luările de poziție „conțin aprecieri de natură a pune sub semnul precarității o procedură judiciară (...) și anume executarea hotărârii judecătorești”. Avocatul Sergiu Andon susţine că reacţia președintelui Consiliului Superior al Magistraturii este eronată din punct de vedere juridic. „Hotă-rârea judecătorească privind confiscarea sediilor este deja executată. Am impresia că CSM a dat comunicatul fără să se intereseze sau a fost influenţat de către cineva. Acum este o acţiune administrativă a proprietarului care nu mai dorește să reînno-iască un contract de închiriere. M-a șocat opinia CSM. Este greșită juridic și inoportună ca reacţie”, a declarat Andon. În ce privește dezbaterea din Senat, Andon, fost deputat, a apreciat că, dacă unele intervenţii au fost excesive din punct de vedere retoric, în fond nu sunt depla-sate ţinând seama de valoarea apărată, anume libertatea de exprimare.
 

×