Se pare că Rodion Gheorghiţă l-a făcut pe Sergiu Nicolaescu la beţie, pentru că altfel nu ne putem explica de ce nu seamănă bustul regizorului cu originalul lui. Pe 6 decembrie anul trecut, când a fost dezvelit, cu bestialitate, în plină iarnă, bustul regizorului a stârnit mai multe comentarii decât ar stârni bustul oricărei piţipoance de la noi. Cu singura diferenţă că nu apare pe prima pagină, alături de chiloţi celebri. Pentru cine nu ştie, să mărturisim aici că domnul Gheorghiţă e sculptorul care a realizat, fără măiestrie, iată, bustul regizorului.
În ce ne priveşte, am fi fost curioşi să aflăm ce părere ar fi avut maestrul Nicolaescu însuşi despre propriul său bust, dar acest lucru nu poate să rămână decât la stadiul de pură curiozitate nesatisfăcută, întrucât maestrul, cum s-ar zice la televizor, “face filme în ceruri” . Sau, poate dacă România TV o sună pe Carmen Hara să facă un channeling scurt cu subiectul discuţiei noastre, să aflăm direct de la sursă ce părere are acesta despre propriul bust. Poate e prea mic, poate e prea mare. Poate nu-l interesează bustul, poate-l interesează spiritul. Oricum, ştirea care ne-a reţinut atenţia astăzi a fost că bustul maestrului va fi dat jos şi dus la refăcut, întrucât toţi localnicii oraşului Târgu Jiu, dar ce zicem noi, “ai oraşului Târgu Jiu”, ai ţării întregi, au căzut de acord că bustul nu seamănă deloc cu originalul. Nouă parcă ni se pare totuşi că aduce puţin, dar dacă toată lumea spune că nu, noi nu ne putem pune în calea adevărului tare ca bronzul. Cutele alea din jurul gurii nouă ni se par conforme cu orginalul. Unii spun că şi nasul ar trebui să fie mai ascuţit, nu atât de rotund, iar alţii, mult mai adânci, spun că bustul nu trebuie să semene atât în plan fizic, cât în plan spiritual.
Păi da. Asta ne aduce aminte de o întâmplare din viaţa lui Picasso, căruia un bogătan al vremii i-a dat comandă să-i facă un portret. Picasso a făcut acolo un maglavais de-al lui (scuze, maestre!) şi l-a trimis bogătanului, în schimbul unei fabuloase sume de bani. Stupefiat dar şi revoltat, bogătanul i-a transmis lui Picasso că nu seamănă cu el. “Atunci să faceţi tot ce vă stă în putinţă să semănaţi!”, i-a transmis maestrul acestuia.
Noi mai avem o întrebare. Ştim cum se numeşte atunci când expui pentru prima oară o lucrare în faţa cetăţii. Parcă cică să dezveleşti. Dar cine ştie cum se cheamă atunci când opera de artă e dată jos şi dusă la refăcut? Învelit? Sau cum?
Citește pe Antena3.ro