x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Botoşani. Sfârşit cumplit pentru un copil de 12 ani. Micul păstor a adormit cu capul pe şina de cale ferată

Botoşani. Sfârşit cumplit pentru un copil de 12 ani. Micul păstor a adormit cu capul pe şina de cale ferată

22 Iul 2014   •   14:08
Botoşani. Sfârşit cumplit pentru un copil de 12 ani. Micul păstor a adormit cu capul pe şina de cale ferată
Sursa foto: Botoşani. Sfârşit cumplit pentru un copil de 12 ani. Micul păstor a adormit cu capul pe şina de cale ferată

Un copil în vârstă de 12 de ani, din Botoşani, a murit într-un mod cumplit. Băiatul a fost lovit de trenul personal Iaşi-Dorohoi, acidentul având loc pe raza comunei Dimăcheni. Băiatul, care era la păscut cu oile, a adormit cu capul pe linia de cale ferată. Mecanicul de tren nu l-a văzut şi astfel s-a întamplat tragedia.

Tatăl copilului, Neculai Coroblea, lucra ca cioban la o stână din localitate, iar marţi dimineaţă a plecat să adune nişte fân. El i-a cerut fiului să îl înlocuiască, timp ce câteva ore, la oi, însă, de oboseală, copilul s-a aşezat la marginea căii ferate, adormind cu capul pe linia ferată.

"L-am trimis azi dimineaţă să mă ajute cu oile. Nu venea zi de zi să mă ajute cu oile. Azi dimineaţă a venit şi azi s-a întâmplat", povesteşte tatăl băiatului.

Trenul Iaşi-Dorohoi l-a surprins, strivindu-i capul. Copilul a murit pe loc, iar cadrele medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă care au ajuns la faţa locului nu au putut face altceva decât să constate decesul.

×