Agenda de mediu subtire a guvernului roman
Ambasadorul britanic la Bucuresti, Robin Barnett, discuta in exclusivitate pentru Jurnalul National despre problemele schimbarilor climatice si strategia pe care ar trebui sa o adopte Romania, luand exemplu de la Occident.
Jurnalul National: Sunt teorii care sustin ca nu exista un risc al schimbarilor climatice. Care este, de fapt, adevarata problema cu schimbarea climatica?
Excelenta Sa Robin Barnett: Exista o acceptare la nivel global, potrivit careia schimbarile de clima reprezinta una dintre problemele majore cu care se confrunta, in prezent, omenirea. Intotdeauna vor exista oameni care sa contrazica datele stiintifice. In orice aspect al vietii sunt oameni care sa contrazica. Eu cred insa ca lucrurile sunt foarte clare. Ca o persoana care a locuit, pana nu demult, in sud-estul Marii Britanii, pot spune ca am vazut una dintre cele mai lungi perioade de seceta. Exact in acelasi timp, Romania se confrunta cu o perioada de seceta si apoi cu una de inundatii. Mi se pare curios ca acum pot lua masa afara, pe terasa, desi, cred, as tremura putin. Nu este tocmai genul de vreme la care ne asteptam. Deci cred ca exista dovezi destul de clare ca ceva se schimba. Nu stiu de ce mai exista controverse cu privire la ceea ce se intampla, cand este atat de evident.
"Nivel de carbon zero"
Londra a anuntat ca va construi, in zece ani, locuinte cu nivel de carbon zero. Ce inseamna "nivel de carbon zero"? De ce e nevoie de un deceniu pentru acest proiect?
Un procent semnificativ de emisii de carbon provine de la cele 21 de milioane de locuinte ale britanicilor. Este vorba de aproximativ 27 de procente de emisii de carbon, care provin de la casele noastre. Guvernul si-a propus ca in urmatorii zece ani sa
ajunga la asa-zisul concept de "nivel de carbon zero", adica o locuinta ar trebui sa produca 0% emisii de carbon pentru a nu mai aduce prejudicii mediului inconjurator. Acest lucru inseamna ca o casa va produce, din toate energiile pe care le foloseste, o cantitate neta de zero emisii de carbon. Este un proces de durata. Avem nevoie de timp pentru a construi astfel de case. Asta nu se intampla numai in Marea Britanie, ci si in alte tari. Guvernul si-a propus sa incurajeze acest proiect printr-o combinatie de taxe-stimulent, printr-o serie de reguli pentru imbunatatirea constructiilor pentru a crea case mai eficiente din punct de vedere energetic. De exemplu, inlocuirea sistemului invechit de incalzire cu unul nou, performant, eficient din punctul de vedere al consumului de energie. Asta nu se poate intampla peste noapte. Nu le poti spune oamenilor "Imi pare rau, trebuie sa va schimbati caloriferele". De exemplu, schimbarea becurilor din case cu unele mai eficiente, care sa consume mai putina energie.
Credeti ca un astfel de sistem ar putea fi introdus si in Romania?
Nu vad de ce Romania n-ar fi mai eficienta din punct de vedere energetic. Exista un motiv suficient de bun pentru care sa-ti doresti sa fii eficient, si anume pretul global la energie, care este tot mai ridicat. Citim constant in presa romaneasca de preturile tot mai mari la curentul din gospodarii. Oamenii vor fi motivati cand vor sti ca facturile la gaze si energie ar putea fi mai mici. In Romania sunt tot mai multi oameni, mai ales societatea civila, care se arata interesati de schimbarile climatice, pentru ca aveti o tara atat de frumoasa si ar fi pacat, de exemplu, sa ajunga acoperita de cutii de conserve consumate. Eu sunt optimist cu privire la viitorul vostru. Guvernul roman a inceput sa se implice, sa-si faca o agenda. La fel si un segment semnificativ din populatie. Aveti un grup de oameni si institutii care se implica in aceasta problema, iar acest lucru pare destul de promitator. De aceea noi, Ambasada britanica, ne-am decis sa ne implicam, alaturi de Ministerul Mediului de la Bucuresti. Intr-o prima faza ne-am propus impreuna sa constientizam populatia, mai ales pe tineri, sa le demonstram ca fiecare individ este raspunzator de protectia mediului.
Britanicii platesc cea mai mare taxa din lume pentru emisiile de CO2. Cine gestioneaza acesti bani?
Nu sunt sigur, sincer sa fiu, ca noi, contribuabilii britanici, platim cea mai mare taxa verde din lume. Dar cu siguranta ca avem o serie de taxe care sa incurajeze consumul eficient de energie. Ministerul nostru de Finante crede ca taxele sunt o parte din procesul destinat sa incurajeze protectia mediului. Taxele reprezinta un pas important prin care noi incercam sa gestionam problemele de mediu cu care ne confruntam. Banii proveniti din taxe sunt gestionati de Ministerul de Finante si sunt destinati unor activitati pe care Guvernul le deruleaza impreuna cu sectorul privat in investirea si imbunatatirea infrastructurii. De exemplu, Ministerul britanic de Mediu a introdus un program in valoare de peste 4,5 milioane de lire sterline pentru diverse proiecte imaginative prin care sa se creasca interesul oamenilor pentru protectia mediului. O parte din bani sunt destinati, de pilda, cercetasilor britanici care sa se implice in proiecte de mediu. Putem sa ne referim la banii proveniti din aceste taxe ca "bani verzi". O alta parte din ei sunt oferiti altor tari ca asistenta pentru dezvoltare.
Taxe de mediu
Ce alte tari din UE au impus aceasta taxa?
Cred ca fiecare stat din UE a introdus taxe similare pentru protectia mediului. Aceste taxe reprezina politica UE.
Cum a reusit Guvernul britanic sa creasca interesul public pentru acest subiect?
In primul rand, nu a reusit singur. A fost ajutat de societatea civila. A fost un parteneriat in care s-a implicat si mass-media, dar si oameni obisnuiti de la sate si din orase. Totul s-a axat pe cooperare, dezbatere, discutie si identificarea solutiilor. Organizatiile neguvernamentale au jucat un rol important. In Marea Britanie a fost un fel de transformarea graduala a protectiei mediului ca problema stiintifica intr-una de interes public. Raportul Stern privind costurile economice destinate masurilor de protectia mediului a avut o acoperire mass-media formidabila. Nu poti constientiza populatia de pe-o zi pe alta.
Ce locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna
Citește pe Antena3.ro
Britanicii sunt mult mai constienti decat romanii de schimbarile climei. Lipsa unor materiale informative elaborate de institutiile publice din Romania sunt o dovada in acest sens. Poate ar trebui sa va urmam exemplul...
In Romania, imi place s-o spun, sunt incurajat sa vad un interes atat de mare pentru acest subiect. Acest interviu este o dovada in acest sens. Ministrul vostru al Mediului, Sulfina Barbu, a prezentat o serie de proiecte din care reiese foarte clar ca una dintre prioritatile Guvernului roman consta in protectia mediului. Am cunoscut chiar pe cineva de la revista Ecologistul. Si am observat cum mare parte din sectoarele industriale si societatea civila s-a aratat interesata de acest aspect. Noi ii vom ajuta pe toti cei interesati de schimbarile climatice. Mai mult decat atat, noi consideram Romania un partener important in dezbaterile viitoare legate de transformarile climatice. Important este ca problema sa fie tratata global. Nu este suficient ca doar o tara sau doua sa faca ceva. Nu poti pune capat secetei sau inundatiilor doar pe teritoriul tarii tale. Altele trec dincolo de granite.
Cat de credibila este ideea conform careia India, China si SUA vor reduce emisiile de dioxid de carbon? Mai ales ca Statele Unite nu au ratificat si nici nu dau semne ca ar dori sa ratifice Protocolul de la Kyoto privind reducerile emisiilor gazelor de sera.
Cred ca este foarte credibil. La reuniunile G8 din ultimii ani, problema schimbarilor climatice a fost luata foarte in serios. India, China, Brazilia, Africa de Sud si alte state cu emisii semnificative de CO2. Numarul tarilor si oraselor care au inceput sa-si dezvolte propriile strategii cu privire la schimbarile climatice s-au inmultit. Sa nu uitam rolul Statelor Unite. In SUA s-au luat primele masuri de reducere a emisiilor de carbon la autovehicule.
Raportul Stern spune, ca daca incepem de-acum sa luam masuri de protectie a mediului, costurile nu vor fi atat de mari ca in situatia in care vom amana eforturile noastre in acest sens pentru o anumita perioada de timp.
Raportul Stern spune, ca daca incepem de-acum sa luam masuri de protectie a mediului, costurile nu vor fi atat de mari ca in situatia in care vom amana eforturile noastre in acest sens pentru o anumita perioada de timp.