x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sindicaliştii din învăţământ susţin ca au fost sabotaţi de compania Siveco

Sindicaliştii din învăţământ susţin ca au fost sabotaţi de compania Siveco

de Petru Zoltan    |    18 Dec 2014   •   10:56
Sindicaliştii din învăţământ susţin ca au fost sabotaţi de compania Siveco

Compania SIVECO este implicata intr-un nou scandal alaturi de ministerul Educatiei. Sindicalistii din invatamant ameninta ca vor organiza proteste de amploare impotriva celor doua entitati pentru ca nu isi primesc drepturile legale rezultate in urma hotararilor judecatoresti castigate in instanta. Unul dintre cei mai importanti lideri de sindicat din cadrul Federatiei Sindicatelor Libere din Invamanat, Adrian Voica sustine ca in cursul zilei de ieri a avut loc o intrevedere la Ministerul Educatiei cu un specialist de la SIVECO. In urma discutiei a iesit la iveala faptul ca pentru statele de plata rectificative programul nu permite retinerea procentuala a cotizatiei. Reprezentantul SIVECO s-a angajat ca va solutiona problema pana miercuri, dar nu a facut-o.

„Ministerul Educatiei si Siveco prin programul de salarizarea sunt obligati sa respecte legea sindicatelor. Consider ca este un sabotaj direct la adresa sindicatelor prin diminuarea patrimoniului din partea companiei SIVECO, care nu le-a permis ordonatorilor sa opereze sistemul. In cazul in care nu se va rezolva aceasta problema o sa ii dam in judecata si vor trebui sa plateasca din bugetul propriu.”, a spus Adrian Voica.

Practic, sindicalistii sunt nemultumiti ca nu vor primi cotizatia de 1% din venitul brut rezultat in urma castigarii in instant a drepturilor salariale pentru profesori. In schimb, biroul de presa al SIVECO a precizat ca: „aplicatia informatica destinata platii drepturilor salariale din sistemul preuniversitar implementeaza riguros cerintele beneficiarului. Programul permitea si pana in prezent prevederile legale si cerintele prin introducerea manuala a sumelor respective conform deciziei ordonatorului de plati. Echipa tehnica a primit solicitarea de automatizare a acestei operatiuni din partea beneficiarului si in present deja este in curs de implementare optimizarea ceruta”.

×