x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sindicatele ameninţă cu greva generală

Sindicatele ameninţă cu greva generală

18 Ian 2012   •   13:04
Sindicatele ameninţă cu greva generală

Presedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat astazi ca membrii pe care ii reprezinta vor decide saptamana viitoare daca la sfarsitul lunii ianuarie vor recurge la proteste de strada sau greva generala.

"Am facut o consultare cu membrii nostri pentru a vedea ce se poate face. Era prevazut pentru sfarsitul lunii ianuarie, indiferent daca erau sau nu aceste miscari in Romania, din cauza schimbarii de preturi si scaderii nivelului de trai si de salarizare", a precizat liderul sindical, potrivit Mediafax.

Si Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) isi consulta membrii de sindicat in aceasta saptamana pentru declansarea grevei generale din 23 ianurie, fiind nemultumiti ca in 2012 nu se acorda nicio majorare salariala pentru salariatii din educatie, care nu isi pot recupera reducerea cu 25 la suta.

Confederatiile sindicale reprezentative au anuntat, marti, ca nu participa la reuniunea Consiliului National Tripartit de Dialog Social, nefiind dispuse sa reia dialogul in conditiile in care nu exista o ordine de zi, iar problemele ridicate de sindicalisti referitoare la dialogul social nu sunt rezolvate. (V.M.)

×