Un sobor de nouă preoţi, condus de Marius Cojocaru, paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Broşteni, a oficiat marţi seară, în faţa clubului Colectiv, o slujbă de pomenire pentru victimele incendiului de la sfârşitul săptămânii trecute.
La slujbă a fost prezent şi un cor din partea Patriarhiei Române.
Preoţii i-au amintit în rugăciunile lor atât pe cei care au murit în incendiul din club, cât şi pe cei care acum se află internaţi în spitale.
"Să nu-i uităm şi pe cei care acum se chinuiesc pe paturile spitalelor. O să rostim o rugăciune pentru însănătoşirea lor", au spus preoţii.
La locul tragediei, preoţii au adus şi o troiţă în amintirea victimelor din clubul Colectiv, care a fost sfinţită la finalul slujbei.
"Această troiţă este în memoria tinerilor care au murit cu moarte năprasnică aici. Va rămâne pe locul acesta până când am înţeles că autorităţile locale vor să ridice un monument în piaţeta aceasta. Dar important este că am pus noi aici o cruce şi locul acesta o să amintească mereu de ceea ce am trăit cu toţii în ultimele zile", a afirmat unul dintre preoţi, la finalul slujbei de sfinţire.
În opinia sa, ceea ce s-a întâmplat în club Colectiv a fost ''un moment foarte complicat pentru toată lumea''. ''Sincer vă spun că ne-a fost greu să gestionăm acest moment cu toţii şi mulţi dintre noi s-au lăsat pradă emoţiilor foarte puternice, dar acum începem să ne aşezăm sufleteşte şi toată durerea şi toată frustrarea pe care am simţit-o sufleteşte să o transformăm în ceva bun, în ceva care să schimbe vremurile acestea năpraznice pe care le trăim cu toţii", a declarat preotul.
De asemenea, el a ţinut să sublinieze că tinerii care merg în cluburi nu sunt "satanişti" şi că locul în care aceştia au murit "va rămâne, probabil, un simbol al libertăţii de exprimare''.
"Şi eu am fost tânăr, am fost şi eu student, am intrat în club şi nu mi-aş fi dorit ca viaţa mea să sfârşească acolo, într-un astfel de loc. Nu cred că aceşti tineri care au murit aici au făcut ceva rău, nu cred că au fost satanişti, nu cred că au greşit cu ceva, ci cred în primul rând că locul acesta a fost un loc într-adevăr unde au putut să cânte şi să se exprime liber. Locul acesta va rămâne, probabil, un simbol al libertăţii de exprimare, pentru că aceşti tineri au reuşit să spună ceva cu preţul vieţii lor, anume că ţara asta trebuie schimbată şi noi toţi avem datoria să o schimbăm. Dumnezeu să-i odihnească şi să-i pomenim cu toţii!", a mai spus preotul de la parohia Sfântul Nicolae Broşteni.
La slujbă au participat aproximativ 500 de persoane - tineri, adulţi şi vârstnici - venite în faţa clubului Colectiv pentru a aprinde o lumânare în memoria tinerilor decedaţi.