Șoc în Canada! Miliardarul canadian Barry Sherman şi soţia sa Honey au fost găsiţi morţi în locuinţa lor din Toronto, circumstanţele deceselor fiind suspecte, conform poliţiei canadiene, informează BBC. Trupurile neînsufleţite ale celor doi au fost găsite la subsolul locuinţei. Poliţia a anunţat că nu există semne că s-ar fi forţat intrarea în locuinţă, iar presa locală notează că anchetatorii nu caută în acest moment un suspect.
“Circumstanţele morţii lor par suspecte şi tratăm cazul ca atare”, a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei, David Hopkinson. Mai mulţi înalţi oficiali canadieni, între care şi premierul Justin Trudeau, au transmis condoleanţe pe Twitter după moartea celor doi. “Eu şi Sophie suntem întristaţi de vestea morţii lui Barry şi Honey Sherman. Condoleanţe familiei şi prietenilor”, a scris Trudeau.