x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Coronavirus. Un important medic român a fost diagnosticat cu Covid-19

Coronavirus. Un important medic român a fost diagnosticat cu Covid-19

17 Mar 2020   •   08:26
Coronavirus. Un important medic român a fost diagnosticat cu Covid-19
Sursa foto: Captura Antena 3

Un reputat medic din Iași a fost diagnosticat cu noul virus. Una dintre cele patru persoane depistate pozitiv la Iași, luni seara, este prof. univ. dr. Lucian Miron, șeful Clinicii de Oncologie din cadrul Institutului Regional de Oncologie Iași, potrivit Ziarul de Iași

 

Potrivit managerului unității medicale unde lucrează acesta, oncologul a fost plecat din țară săptămâna trecută. A stat câteva zile în izolare, iar mai apoi a vrut să întoarcă la serviciu, însă epidemiologul i-a cerut să facă testul.

„Este vorba despre un medic care a fost plecat în Franța, timp de două zile, săptămâna trecută. I s-a interzis să revină la serviciu, a stat în autoizolare”, a confirmat Mirela Grosu, manager al IRO Iași.

Medicul a fost plecat în Franța alături de soția sa și ea medic, la un alt spital din Iași. DSP face anchetă epidemiologică în acest caz.

Urmează ca medicul să fie internat în spitalul de boli infecțioase. Lucian Miron este sotul doamnei Ingrid Miron, șefa clinicii de hematologie și oncologie din cadrul Spitalului de copii Sfânta Maria.

A fost testată și ea pentru coronavirus și, spre deosebire de soțul său, a intrat în contact cu pacienții.

În prezent, se așteaptă rezultatele testelor. Dacă și aceasta va fi diagnosticată pozitiv, va fi internată la același spital. 

×
Subiecte în articol: coronavirus