x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Societatea civilă, faţă în faţă cu noile media

Societatea civilă, faţă în faţă cu noile media

de Marina Constantinoiu    |    03 Mar 2011   •   17:28
Societatea civilă, faţă în faţă cu noile media
154623-logo-digital-bridges-1.jpgAm trecut prin experienţa "Podului de flori”, cu fraţii de peste Prut, am încercat variate modele de "poduri ale prieteniei”, până când ne-am trezit în plină eră digitală, la "Podurile Digitale” (Digital Bridges), în varianta europeană.

Un proiect turco-european, Digital Bridges, a adunat laolaltă tineri studenţi, cadre didactice, jurnalişti (printre care şi Marina Constantinoiu, redactor-şef la Jurnalul Naţional) şi artişti, graţie noilor tehnologii informaţionale, pentru a iniţia un dialog cultural. Preţ de un an, cât a durat desfăşurarea proiectului, toţi participanţii au asistat la emergenţa unei societăţi civile, prin intermediul new media.

Vineri, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti (FJSC) va găzdui la Bucureşti conferinţa intitulată Digital Bridges, "Trecând graniţa: Emergenţa unei societăţi civile prin noile media”. O foarte bună ocazie de familiarizare cu proiectul turco-european, un ajutor pentru studenţii participanţi la proiect de a-şi îmbunătăţi perspectiva asupra noilor forme de jurnalism şi impactul lor asupra societăţilor europene şi turce.

Proiectul "Digital Bridges” este fondat de Proiectul European şi este implementat în cadrul unei activităţi mai largi, programul Turco-European "Cultural Bridges”. Aceasta are ca scop cearea unei dimensiuni inovative pentru dialogul cultural dintre Turcia şi Uniunea Europeană, folosind noile tehnologii de informaţie şi comunicare şi noile media.

Concret, a fost creată o platformă online care le permite tinerilor jurnalişti, operatori culturali, artişti şi opiniei publice să dezbată diverse evenimente şi teme culturale, promovând, în acelaşti timp, jurnalismul online. Pe parcursul acestui proiect (până în aprilie 2011), această platformă se bazează pe munca unor echipe multiculturale, formate din studenţi români, turci şi francezi. Echipele relatează, analizează şi produc conţinut multimedia cu privire la mai multe evenimente culturale majore. În plus, al doilea obiectiv al proiectului este să creeze un centru Turco-European pentru jurnalism inovativ, cu sediul în Turcia, pentru a facilita schimburile dintre studenţii la jurnalism din Europa şi Turcia.

Programul (care se încheie în aprilie 2011 şi este, până la urmă, o pledoarie pentru aderarea Turciei la Uniunea Europeană), este condus de Institutul Francez din Turcia – Ankara - în parteneriat cu Universitatea din Bucureşti, Universitatea Anadolu (Eskisehir, Turcia) şi Şcoala de Jurnalism din Lille (Franţa). Mai multe informaţii despre proiectul Digital Bridges, la www.digitalbridges.eu

×